‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 28 martie, 2024
13.3 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriAPEL ÎNCHEIAT! APM oferă granturi pentru activități inovatoare de comercializare și export a fructelor,...

APEL ÎNCHEIAT! APM oferă granturi pentru activități inovatoare de comercializare și export a fructelor, strugurilor, pomușoarelor și mierii de albine

‹ adv ›
‹ adv ›
  • Data revizuirii Apelului de finanțare: 3 aprilie 2019;
  • Solicitările de granturi pot fi depuse până 15 octombrie 2019 (sau până la epuizarea fondurilor).

Apelul a fost revizuit pentru a include lanțurile valorice: pomușoarele (căpșuni, zmeură și, într-o măsură mai mică, mure) și mierea de albini.

Proiectul Agricultura Performantă în Moldova anunță o competiție pentru sprijinirea activităților inovatoare de comercializare și promovare a exportului care vor contribui la identificarea și accesul la noile piețe de desfacere și/sau vor crea noi oportunități pe piețele de desfacere deja existente.

Activitățile vor viza următoarele lanțurile valorice:

  • Fructe în stare proaspătă (mere și fructe sîmburoase);
  • Struguri de masă în stare proaspătă;
  • Pomușoare în stare proaspătă (căpșuni, zmeură și, într-o măsură mai mică, mure);
  • Mierea de albini.

Activitățile propuse în cadrul acestui Apel de finanțare trebuie să fie orientate spre piață, durabile, ușor reproduse, și capabile să genereze schimbări în întregul sector sau lanț valoric, spre deosebire de activitățile care ar avantaja economic doar un singur beneficiar. De exemplu, solicitanții sunt încurajați să aplice în cadrul unui parteneriat cu alte entități, sau pot propune modalități de a demonstra activitatea, astfel încît alte organizații similare, să poată studia, iar ulterior adopta modelul respectiv.

Activități posibile în cadrul acestui Apel, dar care nu se limitează la ele, sunt:

  • Promovarea produselor din sectorul agricol performant în cadrul rețelelor comerciale/ campanii internaționale de promovare prin intermediul organizațiilor de membri precum asociațiile, grupurile de producători, cooperative, sau grupuri de export (formale sau informale);
  • Îmbunătățirea ambalajului și/sau etichetelor;
  • Cercetări de marketing (consultanți internaționali pentru analiza datelor etc.);
  • Activități legate de branding /identitatea organizației;
  • Instrumente de marketing/promovare (broșuri, prezentări, cataloage, imagini);
  • Promovarea și comercializarea produsului;
  • Expoziții internaționale/Târguri;
  • Misiuni comerciale/ evenimente de stabilire a contactelor în format B2B /Misiuni comerciale ale cumpărătorilor;
  • Livrări de probă către noile piețe de desfacere;
  • Certificarea conformității cerințelor internaționale;
  • Importul și adaptarea/adoptarea instrumentelor și/sau proceselor care duc la creșterea competitivității produselor exportate;
  • Angajarea unui reprezentant/agent de comerț/vânzări pe o piață strategică prioritară pentru Moldova.

Entitățile eligibile pot aplica dacă reprezintă companii din sectorul alimentar care produc, procesează, colectează, depozitează, și/sau distribuie struguri de masă, fructe (mere și fructe sîmburoase), pomușoare (căpșuni, zmeură și, într-o măsură mai mică, mure) și miere.

Aceste entități pot include, dar nu se limitează la:

  • Întreprinderi agricole și cooperative;
  • Rețele/grupuri de producători și asociații;
  • Consolidatori, procesatori și exportatori;
  • Alte companii și/sau grupuri de afaceri.

Acordarea finanțării în cadrul acestui Apel va fi condiționată de o contribuție din partea solicitantului de cel puțin 30% din valoarea totală a activității, și care poate fi în natură sau monetară.

Pe data de 11 aprilie, ora 11.00, la sediul APM (str. Alexei Mateevici 87, Chișinău) va fi organizat un atelier informativ, în cadrul căruia solicitanții eligibili și interesați vor putea să adreseze întrebări legate de acest Apel (APS) și să primească instrucțiuni privind completarea cererii de grant. Solicitanții interesați să participe la atelierul informativ trebuie să confirme prezența expediind numele participantului și denumirea organizației la adresa de email [email protected] până la data de 10 aprilie 2019.

‹ adv ›

Mai multe detalii și setul de documente sunt disponibile pe următorul link.

‹ adv ›
‹ adv ›

1 Comentariu

  1. Buna ziua.
    Vrem sa participam la: Cranturi pentru activitati inovatoare de comercializare si export a fructe;lor si strugurilor.
    Care este procedura de participare?
    Ne ocupa cu colectarea, depoziparea, pastrarea la frigider, vinzarea pe petile interne si exportul merilor.
    Miltumim.
    SRL ” Triaj „, r-nul Straseni, s. Capriana,

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Comentarii