Un lot de plante și material semincer urma să ajungă ilegal în Ucraina. Un șofer, oprit la 10 metri de punctul Grimăncăuți

Polițiștii de frontieră documentează un tânăr ucrainean care procurase din Republica Moldova plante și material semincer și intenționa în mod fraudulos să le transporte în Ucraina.

Cazul a avut loc pe 15 octombrie, în jurul orei 17:50, când patrula Poliției de Frontieră a oprit la doar 10 metri de punctul de trecere Grimăncăuți, pe sensul de ieșire din țară, un Mercedes-Benz 111CDI cu numere de înmatriculare ucrainene.

La volanul mijlocului de transport a fost legitimat un cetățean ucrainean de 31 de ani. Deoarece exista informații precum că se încearcă trecerea bunurile de contrabandă, polițiștii de frontieră au dispus verificarea minuțioasă a mașinii.

Astfel, compartimentul marfar era ticsit cu trei genți voluminoase și șapte saci, la examinarea cărora s-au depistat plante și material semincer din măcieș.

La solicitarea de a prezenta actele de origine și proveniență a mărfurilor, șoferul a motivat absența acestora prin faptul că nu achiziționase bunurile la un punct de comercializare autorizat.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii de frontieră din Direcția regională NORD. Mijlocul de transport și marfa depistată au fost reținute la sediul SPF Briceni, până la examinarea tuturor circumstanțelor pe caz.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.