Un minor de 17 ani, cercetat pentru deposedarea unei bătrâne de geanta în care se aflau bani și bunuri în valoare de 75.000 lei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un minor de 17 ani, locuitor al orașului Cricova, a fost reținut recent de ofițerii de investigații ai Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, sectorul Rîșcani, fiind suspectat de comiterea unui jaf. Polițiștii au fost alertați de victimă la data de 9 octombrie, care a comunicat că la intrarea în Oficiul Poștal din orașul Cricova, în mod deschis a fost deposedată de geanta în care se aflau bani, carduri bancare și actele personale.

Imediat, la fața locului s-a deplasat grupul operativ a sectorului Rîșcani, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Astfel, polițiștii stabilind că victimei în vârstă de 70 ani i-a fost cauzat un prejudiciu în sumă de 75.000 lei. În urma acțiunilor speciale de investigații și urmărire penală suspectul a fost identificat și reținut de forțele de ordine. În cadrul audierilor acesta și-a recunoscut vinovăția comunicând că a comis infracțiunea din lipsă de bani.

Suspectul, anterior judecat pentru furt, este cercetat penal pentru jaf, care conform legislaţiei în vigoare se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 7 ani.

Totodată, de ofițerii de investigație a sectorului Rîșcani, sunt demarate activități de investigaţii în acest sens, privind complicitatea acestuia în alte cazuri analogice săvârşite pe teritoriul capitalei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...