Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Problema pestei porcine va fi…

Problema pestei porcine va fi discutată la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit al UE

În perioada 15-16 octombrie la Luxemburg va avea loc reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit. Pe ordinea de zi se află şi subiectul pestei porcine africane –  evoluția la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene.

Pesta porcină africană (PPA) este prezentă acum în zece state membre ale UE: Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Bulgaria, Belgia și Italia (unde PPA a fost prezentă în Sardinia încă din 1978).

„Din iunie 2018, în România au fost înregistrate peste 950 de focare – acest lucru este fără precedent. La 31 august, PPA a fost confirmată la o fermă din Bulgaria din regiunea Varna, la mai puțin de 100 km de granița cu România. La 13 septembrie, autoritățile belgiene au informat Comisia că PPA a fost confirmată la un mistreț găsit mort în localitatea Etalle (provincia Luxemburg). Autoritățile belgiene, cu sprijinul Comisiei au pus imediat în aplicare toate măsurile necesare pentru a preveni răspândirea bolii. Au fost adoptate măsuri legislative pentru delimitarea zonei infectate. Experți ai Comisiei din cadrul echipei de urgență veterinară a UE au fost imediat trimiși în Belgia în perioada 14-17 septembrie pentru a oferi sprijin la fața locului și pentru a evalua situația”, se arată într-o Notă informativă a Consiliului.

În legătură cu detectarea PPA la mai mulţi porci mistreţi din Belgia luna trecută, la doar câţiva kilometri de graniţa comună cu Franța, autorităţile din Franţa au decis construirea unui gard de-a lungul graniţei cu Belgia pentru a împiedica răspândirea pestei porcine, virus care poate pune în pericol cea mai mare industrie porcină din Europa.

Consiliul Agricultură şi Pescuit reuneşte miniştri din toate statele membre ale UE. Majoritatea statelor membre sunt reprezentate de un singur ministru pentru ambele sectoare, dar unele state trimit doi miniştri – unul pentru agricultură şi unul pentru pescuit. De asemenea, la reuniuni participă şi comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară sau comisarul european pentru afaceri maritime şi pescuit, iar reuniunile au loc, de regulă, o dată pe lună.

În R. Moldova, primul caz de pestă porcină a fost înregistrat în octombrie, 2016, la Dondușeni. Proprietarii porcinelor infectate au procurat carne de porc la o piață din Ucraina. Când au revenit acasă, au spălat carnea, iar ulterior apa cu sângele infectat au turnat-o la porci.

La 2 octombrie 2018 Guvernul R. Moldova a aprobat un proiect de lege care prevede că în localitățile unde s-au depistat cel puțin 3 focare de pestă porcină toți porcii vor fi sacrificați pentru a nu permite răspândirea virusului în țară. 

Persoanelor fizice care traversează frontiera R. Moldova le este interzisă transportarea cărnii de porc sau a produselor din carne de porc din/în Ucraina și România. „Interdicția de introducere în țară a cărnii de porc va fi instituită atâta timp cât autoritățile sanitar veterinare din țările vizate nu vor declara Ucraina și România ca fiind zone libere de pestă porcină africană”, a declarat anterior pentru ZdG, Cristina Rău, purtătoare de cuvânt a Serviciului Vamal.

De la începutul perioadei de prohibiție, instituite la 25 octombrie 2016 și până la 8 august 2018 au fost înregistrate 5412 cazuri de transportare ilegală a cărnii sau a produselor din porc, fiind reținute în total circa 15,5 tone de produse din carne de porc. Majoritatea cazurilor au fost înregistrate la frontiera moldo-ucraineană.