În doar două zile, aproape 3000 de cetățeni au solicitat pașaport cu termen de valabilitate extins

În doar două zile de la intrarea în vigoare a amendamentelor operate la Legea privind actele de identitate, 2940 de persoane au solicitat eliberarea pașaportului cu termen de valabilitate extins. 602 cetățeni care au depus cereri de perfectare a documentului la urgență și-au ridicat deja pașapoartele.

Miercuri, 10 octombrie, au intrat în vigoare modificările legislative ce prevăd extinderea termenului de valabilitate al pașaportului pentru cetățenii care au atins vârsta de 16 ani, de la 7 la 10 ani.

Prețurile pentru perfectarea documentului au rămas neschimbate. Termenul de valabilitate al pașapoartelor pentru copii cu vârsta sub 7 ani este în continuare de 4 ani, iar al celor pentru minorii cu vârsta cuprinsă între 7 și 16 ani este de 7 ani.

De asemenea, la solicitarea actelor de identitate cetățenii nu mai prezintă documentul ce atestă grupa sangvină.

Anterior obținerea acestui document implica timp pentru deplasare la centrul medical și cheltuieli. Serviciul de determinare a grupei sangvine în majoritatea cazurilor se prestează contra plată. Pe când serviciul de eliberare a primului buletin de identitate cetățenilor Republicii Moldova se oferă în mod gratuit.

Începând cu 10 octombrie, legea obligă toți cetățenii Republicii Moldova domiciliați pe teritoriul țării care au atins vârsta de 16 ani să dețină buletin de identitate.

În acest context, Agenția Servicii Publice îndeamnă părinții și cadrele didactice ale instituțiilor de învățământ preuniversitar să contribuie la asigurarea elevilor care ating vârsta de 16 ani pe parcursul anului de învățământ cu buletinul de identitate.

ASP face acest apel cu scopul de a respecta legea și pentru a evita fluxul majorat de solicitați de acte de identitate, care se atestă în perioada lunilor mai-iunie când elevii solicită buletinul de identitate pentru a fi admiși la examenul de absolvire în învățământul gimnazial.

Odată cu intrarea în vigoare a noilor modificări, persoanele care au emigrat autorizat și s-au stabilit cu traiul permanent pe teritoriul altor state, dar din anumite circumstanțe se află temporar pe teritoriul Republicii Moldova, pot solicita buletin de identitate provizoriu.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.