‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 19 aprilie, 2024
7.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriNumărul focarelor de pestă porcină africană în România se apropie de 1000

Numărul focarelor de pestă porcină africană în România se apropie de 1000

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Numărul focarelor de pestă porcină africană active pe teritoriul României se apropie de 1000, acestea fiind active în 246 de localităţi din 13 judeţe, conform datelor anunţate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), scrie agerpres.ro.

„La această dată, pesta porcină africană (PPA) evoluează în 246 de localităţi din 13 judeţe, cu un număr de 998 de focare (dintre care 15 în exploataţii comerciale) şi 90 de cazuri la mistreţi. În total au fost eliminaţi 348.691 de porci afectaţi de boală”, se arată în comunicatul autorităţii.

Pe de altă parte, au fost stinse până la această dată 5 focare în judeţul Satu-Mare, iar unitatea de procesare a cărnii, respectiv abatorul, societăţii Carniprod, din judeţul Tulcea, şi-a reluat activitatea în data de 14 august 2018. Reprezentanţii autorităţii susţin că nu au mai fost înregistrate noi focare de boală în judeţele Satu-Mare, din data de 31 august 2018 şi Bihor, din 8 august 2018.

Cele mai multe focare sunt în continuare în judeţul Tulcea – 564, din care cinci focare la exploataţii comerciale, un focar la o exploataţie de tip A şi 52 de cazuri la mistreţi, în judeţul Ialomiţa – 123 de focare în gospodăriile populaţiei şi şase cazuri la mistreţi, în Brăila – 86 de focare (opt la exploataţii comerciale), judeţul Constanţa – 81 de focare în gospodăriile populaţiei şi două cazuri la mistreţi şi în judeţul Călăraşi – 70 de focare (un focar la o exploataţie comercială şi 10 cazuri la mistreţi).

Potrivit sursei citate, până la această dată au fost despăgubiţi 6.625 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 71.806.990 de lei. Prezenţa virusului PPA în România a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›