15:22:17 29.03.2024
Stiri

Jurnaliștii au fost excluși din lista celor care pot afla cine a depus declarații conform legii privind „amnistia fiscală”

Economie 09.10.2018 14:00 Vizualizări1216 Autor: Ziarul National


Jurnaliștii au fost excluși din lista celor care pot afla cine a depus declarații conform legii privind „amnistia fiscală” media-azi.md

Informațiile despre persoanele care vor depune declarații conform legii privind declararea voluntară și stimularea fiscală (cunoscută pe scurt ca „legea amnistiei fiscale”) vor fi prezentate doar la solicitarea Autorității Naționale de Integritate (ANI), a Serviciului de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (SPCSB) și titularii declarațiilor propriu-zise.

Astfel, conform noii legi, mass-media nu va mai putea afla informații despre contribuabilii respectivi, așa cum prevede în prezent Codul Fiscal. În opinia juristei Tatiana Puiu, expertă în domeniul legislației mass-media, această prevedere din noua lege se bate cap în cap cu drepturile presei stipulate în legislația fiscală și limitează, astfel, dreptul jurnaliștilor de acces la informații, scrie media-azi.md.

Declararea voluntară a bunurilor a început la data punerii în aplicare a prezentei legi şi se va încheia la 1 februarie 2019. Potrivit documentului, informațiile aferente executării legii – adică identitatea persoanelor care depun declarații în regimul prevăzut de această lege – se vor prezenta doar la solicitarea ANI, SPCSB și a subiectului declarării voluntare.

Acces restricționat, contrar Codului Fiscal

Jurista Tatiana Puiu este de părere că în acest mod s-a restricționat intenționat accesul mass-mediei la informațiile de interes public despre contribuabili din aceasta categorie. Or, Codul Fiscal prevede expres că mass-media are dreptul de a primi de la organele fiscale informații despre sumele achitate la bugetul public naţional şi/sau încălcările fiscale, dacă acest fapt nu este în detrimentul intereselor legale ale organelor de drept sau ale celor judiciare. Această prevedere a fost anulată în cazul subiecților declarării voluntare, care a micșorat numărul de instituții care pot primi astfel de informații.

„Este o împiedicare a activității jurnalistice. O să depui solicitări de informație, dar ei or să spună că iată, voi nu sunteți subiecți ai acestei legi pentru că subiecții sunt aceste două (categorii). Dar e un nonsens, pentru că în Codul Fiscal este o prevedere care se bate cap în cap cu prevederea aceasta. Atunci autorii trebuiau să excludă prevederea aceasta și să spună că mass-media nu mai are accesul la informații privind încălcările fiscale despre anumiți contribuabili. Reiese că pe toți trebuie să-i excludă, nu numai pe subiecții declarării voluntare”, explică Tatiana Puiu.

Jurista subliniază că persoanele care vor face declarații voluntare, practic, vor rămâne în anonimat pentru societate și mass-media. În opinia acesteia, asemenea prevederi încalcă drepturile jurnaliștilor cu privire la accesul la informație.

Citiți continuarea articolului AICI.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md