Trimite e-mail | Printeaza
Economie
08.10.2018

Guvernul Republicii Moldova și Banca Europeană de Investiții au extins aria domeniilor eligibile în cadrul Proiectului ”Livada Moldovei”

Guvernul Republicii Moldova și Banca Europeană de Investiții au extins aria domeniilor eligibile în cadrul Proiectului ”Livada Moldovei”

Decizia a fost anunțată, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, organizată la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Astfel, conform acestui acord pot fi depuse cereri de finanțare pentru investiții în legumicultură, Cultivarea strugurilor de soiuri tehnice și  vinificație, floricultură (inclusiv plante medicinale și cele folosite la producerea uleiurilor esențiale), arhitectură peisagistică și turismul rural.

În cadrul Proiectului ”Livada Moldovei” 120 milioane Euro sunt investiţi în tehnologizarea şi mecanizarea proceselor de producere primară în horticultură, dotarea cu sisteme de irigare şi antigrindină, modernizarea proceselor de procesare dar şi diversificarea pieţelor de desfacere pentru fructele, legumele, vinurile și pomușoarele moldoveneşti.

Proiectul urmăreşte facilitarea şi crearea condiţiilor favorabile pentru restructurarea lanţului valoric al sectorului horticol din Republica Moldova.

Beneficiarii potenţiali ai proiectului sunt peste 300 de agenţi economici care activează în domeniul horticol şi peste 50 mii de gospodării ţărăneşti. Instituţiile de învăţământ şi de cercetare în domeniul horticol vor fi modernizate în vederea ajustării la standardele internaţionale de calitate.

În cadrul Proiectului sunt disponibile credite investiționale acordate prin intermediul băncilor comerciale: BC ”Energbank” SA, BC ”Mobiasbancă – Groupe Societe Generale” SA, BC ”Procredit Bank” SA și BC ”Comerțbank” SA. Horticultorii și operatorii economici din domeniile conexe pot beneficia de finanțarea în leasing accesibilă prin intermediulBC ”Mobiasbancă – Groupe Societe Generale ”SA.

Valoarea minimă a alocărilor pentru investiții este de 5000 Euro. Pot fi accesate credite de până la 5 milioane Euro. Termenul de creditare este de maxim 10 ani cu o perioadă de grație de până la 4 ani. Rata dobânzii este una competitivă, de până la 5% pentru credite în Euro și de aproximativ 8% pentru creditele în MDL. În cadrul Proiectului  sunt acordate facilități fiscale, aplicarea cotei TVA ”Zero” și facilități la import prin scutirea de plata taxelor și procedurilor vamale, accize și TVA la importul utilajelor sau serviciilor.

În cadrul Proiectului ”Livada Moldovei” Guvernul Republicii Moldova investește  în reabilitarea sectorului Horticol 120 milioane Euro. Banii sunt un împrumut acordat de Banca Europeană  de Investiţii. Proiectul va fi implementat de către Ministerul Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediului până în anul 2024.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus