Casa surprizelor: 5000 de moldoveni, înscriși pe o singură adresă

Circa 5000 de moldoveni sunt înscriși pe aceiași adresă din România. Pentru ei au fost deschise două secții de votare, însă, nimeni nu s-a prezentat încă la referendumul pentru familia tradițională, relatează Mediafax.

„Ieri (sâmbătă) nu a venit nimeni, nici azi până la această oră. Toate raportările au fost zero. Chiar am primit două telefoane de la Call Center pentru că au crezut că am greşit ceva. Am confirmat că raportarea este corectă. Pe listă sunt cetăţeni care locuiesc la aceeaşi stradă şi la acelaşi imobil, adică la aceeaşi casă”, a declarat pentru jurnaliștii Mediafax, preşedinta secţiei de votare nr. 382, Ionica Anton.

„Nu ştiu dacă îmi pot explica. Târziu am realizat că am doar o stradă şi un număr. Am vorbit cu colegii şi am ajuns la concluzia că sunt persoane care au obţinut o viză pentru cetăţenia europeană şi muncesc afară, nu aici. Nu sunt nume româneşti, ar putea fi moldoveni”, mai susţine Anton.

Imobilul în care au domiciliul miile de persoane se află lângă Colegiul Naţional „Matei Basarab” din București, unde sunt amplasate secţiile de votare.

Amintim că în acest weekend, 6 și 7 octombrie, are loc Referendumul național pentru revizuirea Constituției României. Cetățenii României trebuie să răspundă cu „Da” sau „Nu” la următoarea întrebare: „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”. 

163,712 milioane de lei românești au fost alocate pentru organizarea referendumului pentru familia tradițională. Inițiat de o coaliție numită „pentru familie”, referendumul de revizuire a Constituției statului român își propune să înlocuiască cuvântul „soți” din art. 48 cu sintagma „un bărbat și o femeie”. Acum art. 48, alineatul 1 spune că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.”

Astfel, dacă majoritatea participanților la referendum va vota pozitiv, noul articol din Constituție va stipula că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”.  Este important de accentuat că această modificare nu va produce efecte juridice, întrucât, chiar și cu textul actual, căsătoria între persoane de același sex nu este permisă, existând deja un articol clar în Codul Civil, care spune că „prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie”.

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.