19:42:05 19.04.2024
Stiri

Prima femeie ministru în România. Avea studii la HARVARD și a deschis prima clinică de neurochirurgie

Știri 06.10.2018 18:30 Vizualizări1551 Autor: Ziarul National
Prima femeie ministru în România. Avea studii la HARVARD și a deschis prima clinică de neurochirurgie


Prima femeie ministru din România avea studii la Harvard şi a deschis prima clinică de neurochirurgie din ţara noastră. Florica Bagdasar, medic specialist în neuropsihiatria infantilă, a fost numită ministru al Sănătăţii în 1946, în Guvernul Petru Groza.

Printre primele reprezentări ale femeilor în Guvernul României se numără cea a neuropsihiatrei Florica Bagdasar, care în 1946 a devenit prima femeie ministru din România. Născută pe 24 ianuarie 1901, Florica Bagdasar şi-a dedicat întreaga viaţă asistenţei neuropsihiatrice şi educaţionale a copiilor. După ce a terminat studiile despre sănătate publică, din cadrul Universităţii Harvard, Florica Bagdasar şi soţul acesteia, Dimitrie Bagdasar, au deschis prima clinică de neurochirurgie din România, unde au avut loc primele intervenţii pe creier în condiţii improvizate.

După moartea soţului său, ministru al Sănătăţii din Guvernul Petru Groza, Florica Bagdasar a fost numită succesoarea acestuia. Astfel a devenit prima femeie ministru din România, ocupând funcţia între 1 decembrie 1946 şi 28 august 1948. În timpul mandatului său, ţara se confrunta cu foametea şi sărăcia, Moldova luptându-se cu epidemia de tifos exantematic, iar Dobrogea cu epidemia de malarie.

După terminarea mandatului de ministru, a fost asaltată de intimidări şi ameninţări, a pierdut funcţia de director al Centrului de Igienă Mintală din Bucureşti, dar şi toată averea.

În 1949, Florica Bagdasar a fost numită conferenţiar universitar la Institutul Medico-Farmaceutic (IMF Bucureşti), unde în cadrul Facultăţii de Pediatrie a introdus specialitatea de neuropsihiatrie infantilă (Psihologia copilului normal şi patologic). Devine promotor al neuropsihiatriei infantile, atât pe plan teoretic, cât şi pe plan practic, creând valoroase cadre de specialitate. Intimidările la adresa ei nu au încetat însă.

Între anii 1953–1956, deşi era membră a Partidului Comunist Român şi deţinuse o funcţie în Guvern, Florica Bagdasar a căzut în dizgraţia comuniştilor şi a ajuns la un pas de lichidare. După eliberarea din funcţia de Ministru al Sănătăţii fără nicio explicaţie prealabilă, a urmat o perioadă în care medicul s-a confruntat cu intimidări şi ameninţări.

Campania dusă împotriva medicului Florica Bagdasar a culminat în ianuarie 1953, cu un articol de fond din ziarul Scânteia intitulat „Pentru lichidarea deformărilor antiştiinţifice în domeniul pedagogiei”. Medicul era acuzat de ”cosmopolitism, de ploconire slugarnică în faţa putredei ideologii burgheze, de pervertirea psihiatriei infantile prin introducerea unor curente obscurantiste de tip Freud” După apariţia articolului, , Florica Bagdasar a fost „eliberată” din funcţia de director.

A rămas fără nici un venit şi a fost obligată să-şi împartă locuinţa cu o altă familie. Abia la finalul anului 1956 perioada de persecutare a trecut şi Florica Bagdasar a fost ”reabilitată”. Deşi i s-a propus să se înscrie din nou în PCR a refuzat. În octombrie 1957 a fost numită vicepreşedinta Crucii Roşii . A trăit în România până la sfârşitul vieţii, în 1978. Mai multe despre acest subiect gasiti pe adevarul.ro


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md