Guvernul: Investitorii străini economisesc până la 21 mil. lei în urma facilitării obținerii permiselor de muncă în R.Moldova

Investitorii străini economisesc până la 21 milioane de lei anual urmare a reformei facilitării obținerii permiselor de muncă și de ședere în Republica Moldova.

Datele se conțin în studiul realizat de Corporația Financiară Internațională (IFC) a Grupului Banca Mondială, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Reforma promovată de Guvern în acest domeniu prevede obținerea simplificată a permisului de lucru și de ședere pentru lucrătorii străini de înaltă calificare, lucrătorii detașați, persoanele cu funcții de conducere, angajații companiilor din lista investitorilor de importanță națională și pentru lucrătorii, meseria cărora se regăsește în lista ocupațiilor prioritare pentru piața muncii din țara noastră.

Potrivit studiului IFC, urmare a reformei a fost redus numărul de acte care urmează a fi prezentate la depunerea dosarelor la autoritatea de stat, dar și timpul de procesare a cererilor pentru acordarea permiselor de muncă și de ședere.

Cererile pot fi depuse acum de angajator, până la sosirea lucrătorului străin.

Până la reformă, lucrătorul străin trebuia să vină în Republica Moldova, să depună cererile și să rămână aici pentru a prezenta personal documente suplimentare, dacă acestea erau solicitate. Angajarea în câmpul muncii în această perioadă era interzisă.

Acum, lucrătorul migrant, care activează în Republica Moldova şi vrea să-și schimbe locul de muncă în baza unui contract nou, își poate prelungi dreptul de şedere provizorie fără a fi obligat să iasă din ţară şi să intre repetat cu prezentarea unui pachet nou de acte.

Reforma facilitării eliberării permiselor de muncă și de ședere pentru investitorii străini are drept scop să elimine barierele de legalizare a șederii și de angajare a cetățenilor străini, o constrângere în calea investițiilor în țara noastră. Această reformă a Guvernului a fost promovată cu susținerea Consiliului Economic pe lângă prim-ministru și a Corporație Financiare Internaționale a Grupului Banca Mondială.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.