Parlamentul și-a menținut votul privind transmiterea fostului Stadion Republican Ambasadei SUA. Socialiștii ar avea „interese ascunse”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Parlamentul a menținut votul privind acordarea cu titlu oneros a teritoriului fostului Stadion Republican, întors de către președintele țării, Igor Dodon, spre reexaminare. Pentru oferirea acestuia Ambasadei Statelor Unite ale Americii au votat 65 de deputați. În cadrul dezbaterilor însă, deputatul democrat Corneliu Dudnic a dat de înțeles că președintele țării s-ar opune acestui fapt, pe motiv că pe teritoriul fostul stadion deputatul socialist Vladimir Țurcan ar deține un restaurant.

După prezentarea de către consilierul prezidențial pe probleme juridice, Maxim Lebedinschi, a prezentat argumentele care au stat la baza deciziei șefului statului de a întoarce în Parlament spre reexaminare legea, democratul Corneliu Dudnic a sugerat că socialiștii ar avea anumite interese ascunse de a nu ceda terenul dat.

„Din câte cunoaștem, suprafața terenului despre care vorbim astăzi este de circa 5,3 ha de teren. Atunci când acest teren a fost demolat, o parte din cele 5,3 ha au fost într-un anumit fel privatizate, inclusiv de către un oarecare deputat al Partidului Socialiștilor. Astăzi acolo sunt corturi de tenis și restaurantul „Steak-House”, dacă nu greșesc, care aduc venituri unor deputați din partea PSRM. Ce vreți să faceți cu acești proprietari, dacă noi ne vom revedea decizia?!”, a întrebat democratul.

Ulterior, acesta a precizat că ar fi vorba despre deputatul socialist Vladimir Țurcan.

Acest fapt a trezit interesul deputatului liberal Lilian Carp care a spus că deși el este „unul din cei care dorește ca Stadionul Republican să rămână acolo unde este sau, cel puțin, banii care sunt din vânzarea acestui teren să fie alocați pe contul unei societăți pe acțiuni, și din contul acestei societăți pe acțiuni să fie construită o arenă națională de fotbal multifuncțională”, îl interesează „în ce condiții au fost privatizate anumite bunuri de pe teritoriul Stadionului Republican, fiindcă acest lucru trebuie să devină informație publică ca toată lumea să știe despre așa-numita luptă aprigă a unora pentru păstrarea unor bunuri”.

„Nu știam informația care a spus-o domnul Dudnic, dar e foarte interesantă ca informație și dacă îmi dați și numele, eu o să am grijă să verific acest lucru și să fac public. Dacă este așa, este grav, pentru că aceste procese de privatizare au fost făcute în perioada comunistă când o parte din amicii Dvs. din Partidul Comunist se aflau la guvernare”, a mai spus Lilian Carp, întrebându-l pe președintele Parlamentului, Andrian Candu, dacă deputații pot afla oficial condițiile de privatizare ale terenurilor date, parte a fostului Stadion Republican.

La rândul său, Andrian Candu s-a adresat Secretariatului Parlamentului să facă solicitările de rigoare la autoritățile responsabile, în calitate de interpelare a deputatului și plenului Parlamentului.

Președintele Comisiei parlamentare Economie, Buget și Finanțe, Ștefan Creangă a menționat că pe teritoriul fostului Stadion Republican există 13 construcții cu statut de „proprietate privată”, fără a preciza însă cui aparțin acestea. El a mai menționat că potrivit legii, statul transmite cu titlu oneros doar bunurile publice aflate în proprietatea sa, iar în ceea ce ține de proprietățile private, acestea urmează să fie convenite direct de proprietari și Ambasada SUA.

Fracțiunea socialiștilor a părăsit sala de ședințe încă în prima parte a ședinței și nu a mai revenit, astfel, nici deputatul Vladimir Țurcan, nici alți deputați socialiști, nu au putut oferi o replică celor afirmate.

Este de menționat că restaurantul „Steak-House” se află la intersecția străzilor Tighina și București, iar imaginile din satelit oferite de „Google Maps”, într-adevăr arată la adresa indicată o construcție, locuri de parcare, dar și două terenuri de tenis.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...