Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Război nedeclarat în Ucraina

Război nedeclarat în Ucraina

Asimilare? Da. Etnocid? Da. Şi atunci, dle Poroşenko, cu ce obraz să pretinzi la NATO şi UE şi să îl condamni pe Putin şi Rusia de agresiune şi război, dacă Ucraina este în plin război (fie şi nedeclarat) cu propriii cetăţeni? În Ucraina e nevoie de un Front al Salvării Minorităţilor Naţionale

Ucraina caută să se rupă tot mai mult de Rusia. Gâlceava, lucru cunoscut, se trage de la Crimeea şi Donbas. Neîmpăcat cu agresiunea rusă din 2014, Kievul caută cu insistenţă să forţeze nota şi să pună la pământ tot ce a mai rămas în picioare din relaţiile mai vechi şi mai noi cu Rusia. Poroşenko devine tot mai focos. Preşedintele ucrainenilor nu vrea să se dea bătut, chiar dacă Ucraina nu dispune de imensităţile latifundiare ale Rusiei, de experienţa politică şi diplomatică a acesteia, de resursele şi potenţialul economic, demografic şi de război, pe care le are Federaţia Rusă. Condiţia Kievului rămâne, ca şi acum 4 ani, aceeaşi: daţi Crimeea înapoi, plecaţi din Donbas, nu cedăm. Kievul nu vrea să se împace cu gândul că Crimeea i-a fost acaparată şi nu va mai fi restituită, după cum prezintă lucrurile Putin, Lavrov sau alţi oficiali ruşi. Kievul caută soluţii. Săptămâna trecută, în Rada Supremă a Ucrainei a fost depus un proiect de lege prin care Poroşenko îşi doreşte să schimbe Constituţia, ca să aducă, cât mai repede posibil, Ucraina în NATO şi UE. Proiectul presupune modificarea Constituţiei în sensul în care şefului statului şi parlamentului i se vor atribui dreptul de decizie privind aderarea, fără a mai trece Ucraina prin referendum. Documentul, în varianta sa de proiect, a fost aprobat cu 321 de voturi din 366. Proiectul de lege a fost iniţiat, potrivit presei ucrainene, după ce, acum trei săptămâni, Kievul anunţa că a încheiat toate procedurile de retragere a Ucrainei din CSI (pe motiv că CSI nu a condamnat agresiunea rusă din 2014 împotriva Ucrainei), iar acum o săptămână, Petro Poroşenko mergea şi mai departe, declarând că Kievul se pregăteşte să denunţe şi Tratatul de prietenie, cooperare şi parteneriat cu Federaţia Rusă (din 31 mai 1997), care, în opinia Externelor Ucrainei, nu mai are vreo valoare din momentul în care Rusia a ocupat Crimeea şi a provocat insurecţia militară din Donbas. „Despre ce prietenie poate fi vorba, după ce Moscova a încălcat tot ce este posibil din acest tratat?”, spune preşedintele ucrainean. Va merge Kievul până la capăt în această decizie politică, nu e clar încă, dar dacă o va face, denunţarea Tratatului va fi o chestie mult mai serioasă chiar şi decât retragerea Ucrainei din CSI, pentru că vizează relaţiile ei speciale cu Rusia. A mai făcut-o şi Georgia, după agresiunea militară a Rusiei în 2008. Dar Georgia şi Ucraina nu sunt la fel. Ucraina a figurat întotdeauna în proiectele geostrategice ale Rusiei, ca parte a imperiului rus. Va fi de data asta altfel? Să vedem. Deocamdată, din tot ce se întâmplă e clar una: Poroşenko se răzbună pe Putin pentru Crimeea şi Donbas, iar Ucraina şi ucrainenii se răzbună pe Rusia, pe ruşi şi, nemijlocit, pe limba rusă, care, – zic ei, s-ar face vinovată de dezintegrarea teritorială a Ucrainei. Potrivit oficialilor ucraineni, limba rusă ar fi de vină pentru pierderea Crimeii şi pentru dezordinile din estul Ucrainei. Rusia ar împiedica societăţii ucrainene să se unifice ca naţiune, și Ucrainei să se consolideze ca stat, – susţin aceştia. Soluţia, văzută de ei? Război limbii ruse, un război, pe care Ucraina l-a şi declarat, oficial, de anul trecut, prin noua Lege a Educaţiei, care interzice practicarea învăţământului în limba rusă, şi nu doar. Acţiunile în acest război împotriva limbii ruse au mers mult mai departe. La bătaie au fost puse toate celelalte limbi neucrainene, inclusiv româna, care este a treia în clasamentul limbilor din Ucraina, după ucraineană şi rusă. Lovitura a fost aplicată comunităţilor alolingve, împotriva cărora Kievul a pledat din startul independenţei sale în 1990. Principalul proiect de ţară, pe care-l anunţaseră autorităţile ucrainene atunci, a fost „Ucraina fără minorităţi”, după care, am mai spus-o şi cu alte ocazii, Kievul s-a ales cu critici dure în Consiliul Europei, fiind acuzat de rasism şi intoleranţă etnică. Şi s-a oprit. Dar asta era în anii 1996-1997, pe când Ucraina era mână în mână cu Rusia şi apucăturile sale xenofobe au fost tratate conform normelor şi standardelor internaţionale. Azi, însă, Ucraina este de altă parte a baricadei şi criticii ei de altă dată din instituţiile internaţionale de apărare a drepturilor omului şi a minorităţilor naţionale arată mai multă îngăduinţă şi toleranţă faţă de etnoidul pus la cale de Administraţia Poroşenko. Kievul a speculat, de fapt, chestia cu limba rusă, ca să pornească război împotriva tuturor limbilor minorităţilor naţionale şi să dea curs, fie şi peste 27 de ani, proiectului lor criminal „Ucraina fără minorităţi”. Noi, la Chişinău, ne-am zburlit de 1 septembrie că la careurile din şcolile cu predare în limba română din regiunea transnistreană securitatea lui Krasnoselski a interzis intonarea Imnului R. Moldova şi arborarea Tricolorului. În şcolile cu studiere în limba română din Ucraina a fost şi mai grav: profesorilor şi elevilor li s-a interzis, strict, să vorbească în limba română la careu. Ce se întâmplă la ore, încercaţi să vă daţi seama şi singuri. Deşi Kievul a promis Bucureştiului (de Chişinău nu mai zic, pentru că aici nu ai cui promite, la Educaţie, Acordul cu Ucraina fiind în sertare, nu pe masa de lucru) că şcolile din comunităţile româneşti vor fi tratate diferenţiat (în sate, 90-98% din populaţie sunt etnici români), toate s-au spus doar pentru a aplana un posibil conflict al comunităţilor netitulare cu statul. Cu toate că noua Lege a Educaţiei trebuia pusă în aplicare din 2020, ea a fost băgată pe gât şcolilor începând cu acest an. În Sudul Basarabiei (posibil şi în celelalte zone româneşti) româna a fost redusă la o oră pe săptămână, tot afişajul în şcoli fiind obligatoriu în ucraineană, copiilor li se interzice să vorbească la recreaţie în limba lor, iar părinţii sunt forţaţi să comunice acasă cu copiii doar în ucraineană (deşi nu o cunosc) pentru o „mai uşoară însuşire a limbii de stat”. Asimilare? Da. Etnocid? Da. Şi atunci, dle Poroşenko, cu ce obraz să pretinzi la NATO şi UE şi să îl condamni pe Putin şi Rusia de agresiune şi război, dacă Ucraina este în plin război (fie şi nedeclarat) cu propriii cetăţeni? În Ucraina e nevoie de un Front al Salvării Minorităţilor Naţionale.