Marele Premiu în domeniul vitivinicol va fi acordat întreprinderii municipale „Sălcuța”

În acest an, Marele Premiu în domeniul vitivinicol va fi acordat întreprinderii municipale „Sălcuța”. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi de Executiv.

Premiul este oferit anual, de Ziua Națională a Vinului, întreprinderilor vitivinicole pentru merite deosebite în fabricarea vinurilor de calitate înaltă, promovarea imaginii Republicii Moldova pe arena internațională, precum și pentru contribuție în dezvoltarea turismului vinicol moldovenesc.

Compania „Sălcuța” dispune de peste 250 ha de viță de vie.

Timp de peste două decenii de activitate, întreprinderea a obținut succese remarcabile în îmbunătățirea calității vinurilor și promovarea acestora pe noi piețe de consum, între care: România, Germania, Polonia, Japonia, țările Baltice, dar și state din Africa.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.