Absolvenții facultăților de pedagogie vor primi indemnizații în sumă de 120 mii de lei pentru primii trei ani de activitate

img

Tinerii specialiști angajați prin repartizare de către minister în instituțiile de învățământ din țară, vor primi alocații majorate în primii trei ani de activitate. Executivul a aprobat astăzi hotărârea care vine să motiveze tinerii specialiști din sistemul educațional să lucreze în școli, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.

Pentru absolvenții facultăților pedagogice din instituțiile de învățământ superior, alocația va crește de la 45 la 120 mii de lei. Specialiștii nu își vor mai primi banii în tranșe, cum era anterior, ci vor avea o indemnizație în valoare de 40 mii de lei anual. Suma va fi achitată în termen de o lună de la data angajării în funcţie, la expirarea unui an de activitate în funcţie și la expirarea a 3 ani de activitate în funcţie.

De asemenea, vor crește și indemnizațiile pentru absolvenții învățământului profesional tehnic post-secundar. Aceștia vor primi 96 mii de lei în primii 3 ani de activitate, cu 60 mii de lei mai mult, decât în prezent. Anual, tinerii specialiști vor ridica câte 32 mii de lei.

Prin consolidarea sistemului de facilități pentru tinerii specialiști din domeniul pedagogic, Guvernul dorește să asigure instituțiile de învățământ cu numărul necesar de cadre didactice. În anul de studii 2018 – 2019, sunt circa 2000 de posturi vacante în instituțiile de învățământ.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente