14:45:50 19.04.2024
Stiri

Nici șeful de la CNA nu merge la audierile parlamentare pe marginea FRAUDEI din sistemul bancar: Care sunt motivele invocate de Bogdan Zumbreanu

Politică 03.10.2018 14:35 Vizualizări1218 Autor: Ziarul National
Nici șeful de la CNA nu merge la audierile parlamentare pe marginea FRAUDEI din sistemul bancar: Care sunt motivele invocate de Bogdan Zumbreanu


Deși președintele Parlamentului, Andrian Candu, a dat asigurări ieri că audierile parlamentare pe marginea fraudei din sistemul bancar, programate pentru 4 octombrie curent, vor avea loc, indiferent dacă vine sau nu procurorul general Eduard Harunjen, în Parlament nu va ajunge nici directorul Centrului Național Anticorupție (CNA), Bogdan Zumbreanu.

După modelul lui Eduard Harunjen, care l-a informat pe Andrian Candu că nu are de gând să vină la audierile pe marginea furtului miliardului, șeful CNA i-a trimis și el o scrisoarea spicherului.

Acesta solicită că audierile programate pentru 4 octombrie să fie amânate și asta pentru că în R. Moldova se află o echipă de experți de la Comitetului Moneyval al Consiliului Europei.

„Alături de Serviciul pentru prevenirea și combaterea spălării banilor, CNA este una dintre instituțiile responsabile de prevenirea și combaterea spălării banilor, dat fiind faptul că investigarea acestui tip de infracțiuni este de competența Centrului. Întâlnirile pe care le au experții Comitetului cu reprezentanții organelor de drept din Moldova au loc la sediul CNA.

Citește și: Guvernatorul BNM, procurorul general, șeful CNA și procurorul-șef de la Anticorupție, AUDIAȚI în Parlament la tema raportului Kroll-2

Acest fapt împiedică participarea atât a reprezentanților subdiviziunilor Centrului, cât și a corpului managerial. Solicitatea acestei amânări este dictată și de faptul că, pentru a oferi o informație detaliată, va fi necesar să solicităm și anumite date de la Procuratura Anticorupție, reprezentanții căreia, de asemenea, participă la ședințele cu grupul de experți”, a argumentat Zumbreanu.

Astăzi la ședința Biroului Permanent al Parlamentului urmează să fie luată decizia dacă audierile pe marginea furtului miliardului din sistemul bancar vor avea loc mâine sau vor fi amânate.

Amintim că procurorul general Eduard Harunjen l-a informat pe spicherul Candu că nu va veni la audierile parlamentare și asta pentru că Procuratura Generală este o instituție autonomă, iar deputații nu „pot formula întrebări care conduc la amestecul în înfăptuirea justiției și în urmărirea penală”.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md