Magazinele din Moldova ar putea fi obligate să aibă pe rafturi cel puţin 50% de produse alimentare autohtone

vitra1
Foto: Vitra

Proiectul de lege care prevede noi reguli pentru comecianţii intern va fi examinat de Legislativ în sesiunea curentă. Acest lucru a fost anunţat astăzi, de către vicepreşedintele Parlamentului Valeriu Ghileţchi, în cadrul unui briefing de presă.

„Avem o sesiune aglomerată în faţă. Am discutat despre prioritatile Legislativului. Urmează să stabilim şi Legea Bugetului, sunt şi alte proiecte de ordin economic: comerțul intern, salarizarea etc” a spus Valeriu Ghileţchi.

Amintim că, potrivit unor modificări în legea cu privire la comerţul interior, aprobate de Guvern, vânzătorii vor fi obligați să expună pe rafturile magazinelor cel puţin 50 de procente de produse alimentare autohtone. Lista produselor alimentare va fi elaborată de Executiv și va fi actualizată anual.

Potrivit autorilor proiectului, prin această normă, producătorii locali vor fi încurajaţi să producă, vor fi asiguraţi cu piaţa de desfacere și vor consolida competitivitatea produselor fabricate.

Perioada de tranziție pentru aplicarea normelor privind cota de raft va fi de şase luni din data publicării legii. Această perioadă va permite agenților economici să planifice stocurile, noile achiziții de marfă, precum și să adapteze contractele de achiziție. Încălcarea normelor se va sancționa cu amendă de până la 5.000 în cazul persoanelor fizice și până la 20.000 de mii de lei pentru cele juridice.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente