Poliția de Frontieră din România susține că George Simion nu a depus nicio plângere despre faptul că ar fi fost BĂTUT și nici nu a solicitat îngrijiri medicale
Poliția de Frontieră din România confirmă că unionistul George Simion a ajuns la punctul de trecere a frontierei de la Albița în jurul orei 00.30 și că era însoțit de angajații Poliției de Frontieră a R. Moldova și ai Biroului de Migrație și Azil, dar adaugă faptul că acesta nu a depus nicio plângere că a ar fi fost bătut și nici nu a solicitat îngrijiri medicale.
„Conform prevederilor legale în vigoare, polițiștii de frontieră din Punctul de trecere a frontierei Albița au efectuat formalitățile necesare pentru intrarea în țară, ulterior cetățeanul român continuându-și călătoria pe teritoriul României. Menționăm că pe timpul efectuării formalităților de intrare, bărbatul nu a depus nicio plângere și nici nu a solicitat îngrijiri medicale de specialitate”, se arată într-un răspuns oferit pentru Publika TV, de către Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.
De menționat că George Simion a declarat că a fost reținut de angajații Biroului de Migrație și Azil, care i-au înmânat un document prin care i se interzice să intre în R. Moldova în următorii 5 ani. Totodată, acesta a afirmat că a fost bătut și a postat pe Facebook poze în care se vede că are o plagă la cap.
De partea cealaltă, angajații Poliției de Frontieră a R. Moldova susțin că George Simion era în regulă atunci când a fost condus până la punctul de trecere de la Albița.
Taxa de intrare în Veneția intră în vigoare joi, 25 aprilie. Ce categorie de turiștii nu este obligată sunt obligați să o plătească
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă a explicat fenomenele stranii
Bătrânii și copiii din Mitropolia Basarabia primesc sprijin din partea Asociației Filantropia Ortodoxă Huși, în cadrul Campaniei de Paști