icon

Mesajul Prim-ministrului Valeriu Streleț cu prilejul Zilei Internaționale a Tineretului

12-08-2015 15:03
716

Dragi tineri şi, de ce nu, viitori colegi!

 

Ziua Internațională a Tineretului este, pentru mine, una dintre cele mai optimiste sărbători din an. Spun optimistă pentru că am ocazia, pentru care vă mulţumesc, să văd chipuri luminoase care trădează sinceritate şi curiozitate, tineri cu o poftă enormă de viaţă, tineri care pot să mişte şi să schimbe în mai bine imaginea ţării. Unii o fac deja: avem sute de elevi şi studenţi care, datorită unei munci colosale, ajung să ocupe locuri de frunte la olimpiadele naţionale şi internaţionale, ducând faima Moldovei dincolo de hotarele ei.

 

Mă bucur de fiecare dată când citesc în presă articole despre performanţele înregistrate de tineri, fie în domeniul studiilor, sportului, acţiunilor de voluntariat sau al afacerilor. Aceste noutăţi sunt ca o gură de aer, dacă e să compar cu toată informaţia pe care o consumăm zi de zi. Dar şi mai tare mă bucur că o bună parte dintre aceşti tineri spun că îşi doresc să rămână sau să revină în ţară, să lucreze cot la cot pentru a-i putea oferi Moldovei şansa la o viaţă mai bună. Vreau să cred că sunt sinceri şi că aceştia vor deveni medici care vor salva vieţi, profesori care vor educa generaţii sănătoase, polițişti neînfricaţi şi cu bun simţ - şirul continuând cu zeci de alte profesii în care vă veţi regăsi în curând.

 

Nu o dată vi s-a spus: viitorul acestui popor este în mâinile voastre. Vreau să fiţi siguri că aşa este, dar, conştientizez că şi de noi depinde ca voi să fiţi încrezuţi în puterea voastră de a mişca lucrurile. De aceea, am dedicat un capitol aparte tinerilor în Programul de guvernare pentru anii 2015-2018, în care am punctat zece priorităţi ce trebuie să fie realizate cât mai urgent.

 

Din lipsă de timp, voi vorbi doar despre câteva, şi anume cele care se refera la oportunităţile de angajare a unui tânăr, în condiţiile în care șomajul continuă să se menţină la cote înalte în rândul tinerilor. Mi-am propus, printre altele, să creăm sisteme de orientare şi consiliere în domeniul muncii şi al oportunităţilor de muncă, să încurajăm accesul tinerilor la piaţa muncii. O atenţie deosebită o vom atrage tinerilor de la sate sau din oraşele mici, pentru care intenţionăm să extindem mecanismul de stimulare, astfel încât să muncească la locul de baştină şi să nu fie nevoiţi să vină în capitală pentru a-şi găsi un post mai bine plătit. O soluţie ar fi dezvoltarea de noi programe prin care să promovăm antreprenoriatul în rândul tinerilor, inclusiv prin diversificarea oportunităţilor de iniţiere a afacerilor.

 

Împreună cu echipa pe care am onoarea să o conduc, vom face tot ce ne stă în puteri ca să realizăm priorităţile pe care le-am enumerat mai sus. În caz contrar, voi aveţi tot dreptul să ne taxaţi, pentru că noi suntem inclusiv în serviciul vostru. Şi o spun fără ocolişuri: vreau să văd mai multă atitudine şi poziţie civică pentru că în acest fel, noi, cei care ne aflăm acum la guvernare, vom deveni mult mai eficienţi, iar naţiunea va avea doar de câştigat!

 

 

 
 

Agenda publică

Martie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31