Trimite e-mail | Printeaza
Economie
01.10.2018

Podul ”Unguri-Bronnița” va fi deschis circulației neîntrerupte a autovehiculelor rutiere, care nu depășesc masa de 3,5 tone

Podul ”Unguri-Bronnița” va fi deschis circulației neîntrerupte a autovehiculelor rutiere, care nu depășesc masa de 3,5 tone

În perioada de 27-28 septembrie curent, în or. Vinița, Ucraina, o delegație a Ministerului Economiei și Infrastructurii, condusă de Secretarul de Stat, Serghei Bucătaru, a participat la ședința Grupului de lucru moldo-ucrainean în domeniul transporturilor. Evenimentul a fost organizat cu scopul îndeplinirii prevederilor stabilite în cadrul celei de-a 14-a ședință Interguvernamentală a comisiei mixte moldo-ucrainene, cu privire la cooperarea comercial-economică.

În cadrul ședinței, au fost puse în discuție etapa actuală a îmbunătățirii cadrului legal de reglementare în domeniul transportului rutier internațional și aerian, realizarea proiectului construcției podului Soroca-Iampol, la punctul de trecere a frontierei moldo-ucrainene, destinat circulației transportului rutier, dar și intensificarea măsurilor privind deschiderea circulației rutiere pe podul ”Unguri-Bronnița”.

Părțile au menționat despre finalizarea tuturor procedurilor privind intrarea în vigoare a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei privind serviciile aeriene și a Protocolului privind modificarea Acordului bilateral privind comunicația internațională auto.

Reprezentanții ambelor părți au coordonat elaborarea unei Foi de parcurs pentru accelerarea acțiunilor privind realizarea practică a proiectului construcției podului Soroca-Iampol, la punctul de trecere a frontierei moldo-ucrainene, destinat circulației transportului rutier. De asemenea, părțile au convenit asupra deschiderii peste podul ”Unguri-Bronnița” a circulației neîntrerupte a autovehiculelor rutiere care nu depășesc masa de 3,5 tone.

Partea moldovenească a solicitat alocarea cotelor suplimentare de autorizații pentru transportatorii moldoveni pentru anul 2018, în număr de 10 mii. Astfel, partea ucraineană a informat că adițional a alocat 25 mii de autorizații pentru transportul rutier internațional și 200 de autorizații pentru transportul rutier neregulat de călători. Următoarea ședință a Comisiei mixte moldo-ucrainene, în domeniul transportului rutier, a fost stabilită pentru luna februarie 2019, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus