Linkuri accesibilitate

Referendum în Macedonia pentru integrarea euro-atlantică (VIDEO)


În Macedonia are loc referendumul privind schimbarea numelui țării, în urma acordului negociat cu Grecia în iunie. Daca este aprobat prin referendum si ratificat (în ambele țări) acest acord va deschide Macedoniei calea spre integrarea în NATO și Uniunea Europeană. În viitor, Macedonia ar urma să se numească „Macedonia de Nord” pentru a îndepărta orice ambiguitate cu privire la posibile pretenții teritoriale asupra regiunii cu același nume din Grecia.

Referendum în Macedonia privind schimbarea numelui țării
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:27 0:00

Întrebarea pusă este: Sunteți de acord cu integrarea în NATO și UE prin acceptarea acordului negociat cu Grecia?

În acest caz, problema nu este întrebarea sau ideea integrării euro-atlantice, ci participarea la vot, care trebuie să fie de cel puțin 50% plus unu. Președintele țării, partidele de opoziție și grupări încă neidentificate pe rețelele sociale, au dus o campanie intensă pentru boicotarea referendumului. Președintele Gjorge Ivanov a declarat nu numai că nu va participa la vot dar a avertizat că schimbarea numelui nu garantează admiterea în NATO și UE. Ceea ce este adevărat, pentru că Macedonia trebuie să îndeplinească în continuarea toate condițiile unei țări candidate înainte de a fi admisă. Opoziția Greciei pe de altă parte, care este membră în ambele structuri, spulberă orice șansă de integrare.

Dacă referendumul este validat și răspunsul este „Da” , parlamentul trebuie să voteze un amendament la Constituție, pentru schimbarea numelui republicii iar președintele, care se opune , trebuie să semneze.

Liderul principalului partid de opoziție a declarat Europei Libere că totul depinde de participarea la referendum: dacă o majoritatea largă votează pentru schimbarea numelui, este puțin probabil ca parlamentul sau președintele să se opună voinței electoratului, crede Christian Mickoski.

Votarea a început la 7 dimineață și se încheie la ora 19:00 (ora locală).

XS
SM
MD
LG