Igor Dodon s-a întâlnit cu vicepremierul rus Dmitri Kozak

Președintele Igor Dodon s-a întâlnit la Moscova cu vicepremierul rus Dmitri Kozak, reprezentantul special al Președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova.

Șeful statului a declarat că în cadrul întrevederii a reiterat poziția sa că Republica Moldova trebuie să aibă drept obiectiv echilibrul politic și economic în relațiile sale cu țările din Vest și cele din Est.

Igor Dodona a menționat pe pagina sa de Facebook că a avut un schimb de opinii cu privire la posibilitățile de acordare a asistenței tehnice din partea Rusiei pentru producătorii moldoveni din domeniul agriculturii.

Oficialii au discutat și despre situația din stânga Nistrului și perspectivele dialogului în procesul de reglementare a diferendului transnistrean,

„Am discutat în detalii situația din regiunea transnistreană și perspectivele evoluției dialogului în procesul de reglementare a diferendului transnistrean. Ne-am exprimat deschiderea de a contribui activ la măsurile de consolidare a încrederii şi de menținere a unui dialog permanent între reprezentanții ambelor maluri ale Nistrului”, a spus Igor Dodon.

Igor Dodon întreprinde o vizită scurtă de lucru la Moscova, în drum spre Dușanbe, unde va avea loc ședința ordinară a Consiliului șefilor statelor CSI. În cadrul summit-ului președintele Dodon va avea mai multe întrevederi bilaterale cu șefi de state ale CSI.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.