Caz cutremurător într-un sat din raionul Orhei. Un minor de 13 ani ar fi ucis şi apoi ar fi violat o bătrână de 70 de ani. Poliția afirmă că băiatul, care ar suferi de tulburări mentale, și-a recunoscut fapta. Acesta a fost internat la Spitalul Clinic de Psihiatrie. De ce abia acum, nu explică nimeni.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit poliției, adolescentul ar fi dat buzna în casa unei vecine în vârstă de 70 de ani, pe care ar fi lovit-o de mai multe ori cu un topor, iar ulterior ar fi violat-o. A doua zi dimineaţă, bătrâna a fost găsită într-o baltă de sânge de către nepoatele sale.

Băiatul a fost interogat de poliţie şi şi-ar fi recunoscut vina. Oamenii legii au deschis o cauză penală, însă minorul nu va fi tras la răspundere.

Potrivit legislaţiei, copiii de până la 14 ani, care săvârşesc crime, urmează a fi internaţi în centre speciale de reeducare. Asemenea instituţii însă nu există în Republica Moldova. Deocamdată, băiatul care, potrivit poliţiei, ar suferi de tulburări psihice a fost internat la Spitalul de Psihiatrie din oraşul Codru. Sătenii sunt îngroziţi de cele întâmplate şi spun că se tem de ziua în care băiatul va fi lăsat să se întoarcă în localitate, mai ales că minorul le-ar mai fi dat de furcă și anterior.

Primarul localității ridică din umeri.

Nu este clar însă de ce minorul care, potrivit poliției, suferă de tulburări psihice, nu a fost internat într-un spital de psihiatrie. Oamenii legii ne-au spus că nu ţine de competenţa lor să monitorizeze sănătatea psihică a minorului, iar psihiatrul care îl are la evidenţă a refuzat să ofere detalii, subliniind caracterul confidențial al informației respective. Mama băiatului a refuzat să vorbească cu presa, iar tatăl acestuia ispășește de mai mulți ani o pedeapsă în închisoare.