10:19:15 23.04.2024
Stiri

DETALII despre cazul persoanei decedate în stradă până la sosirea ambulanței. Pavel Filip: „Sunt revoltătoare explicațiile celor de la Urgență, bâlbâială. Șoferul a spus că s-a stricat motorul care, prin miracol, s-a reparat singur”

Social 24.09.2018 15:39 Vizualizări2227 Autor: Ziarul National
DETALII despre cazul persoanei decedate în stradă până la sosirea ambulanței. Pavel Filip: „Sunt revoltătoare explicațiile celor de la Urgență, bâlbâială. Șoferul a spus că s-a stricat motorul care, prin miracol, s-a reparat singur”


Premierul Pavel Filip le-a arătat astăzi din deget responsabililor de la Urgență, după ce, în seara zilei de 20 septembrie curent, o persoană a decedat în stradă la Telecentru, iar ambulanța a ajuns la fața locului la peste 40 de minute de la apelul înregistrat la serviciul 112.

Prim-ministrul spune că Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale i-a prezentat deja un raport despre acest caz, ceea ce l-a făcut să concluzioneze faptul că au fost prezentate informații false. Prin urmare, oficialul cere demisii, dar și anchetă penală ca urmare a acestei tragedii.

CITIȚI și Maria Șleahtițchi // Pe strada Lech Kaczynski, moartea a așteptat mai bine de 40 de minute: „Ce, doamnă, mata nu știi în ce țară trăiești?”

Potrivit raportului Ministerului Sănătății, cazul a fost preluat de Serviciul 112 la ora 20 și 13 minute. Ambulanța a pornit însă abia peste 32 de minute și 10 secunde și a ajuns la pacient în 9 minute și 19 secunde.

„Vreau să încep cu un caz, de zilele trecute, unul revoltător, când un bărbat de 65 de ani a murit după ce ambulanța a ajuns peste 40 de minute. Noi am făcut o anchetă, Ministerul Sănătății mi-a prezentat rapotul. Faptul că ambulanța a ajuns peste 40 de minute este un lucru inacceptabil, nu știu cum s-a întâmplat. Orașul nu este cel mai mare, oră târzie, nu a fost ambuteiaj. Revoltătoare sunt explicațiile celor de la Urgență, care au părut bâlbâială. Tendință de a prezenta informații false... Au uitat că există sistem GPS... Nu merge nici explicația că nu avem mașini suficiente, pentru că în acel moment erau 4 mașini libere, care staționau la centru și 10 mașini, care erau în sectorul Centru”, a declarat premierul Filip în debutul ședinței de azi a Guvernului.

Pavel Filip susține că a văzut și explicațiile șoferului ambulanței, care le-ar fi scris „la indicațiile cuiva” și ar fi mințit.

„Am văzut și explicațiile șoferului, care au fost scrise la indicația cuiva: că în momentul cela s-a stricat motorul... Printr-un miracol, motorul s-a reparat singur și dimineața mașina nu mai avea probleme. Un lucru mai dureros - atitudinea medicilor. Port un respect deosebit pentru acești oameni, știu cât e de greu pentru ei, salariile nu sunt pe potrivă, dar sunt zeci de alți oameni în acceași situație. Nu pot accepta să nu-ți faci calitativ munca, așa cum cere meseria. În cazul respectiv, atitudinea medicilor care au zis că nu știți în ce țară trăim... Da, într-o țară unde nu toți își îndeplinesc munca corect. Îmi pare rău. Cei care munceasc peste hotare mi-au zis că diferența este în atitudine. Nu trebuie să găsim diferite justificări”, a continuat premierul.

Șeful Cabinetului de miniștri crede că operatorul de la Serviciul 112 trebuia să atirbuie Cod roșu în acest caz, lucru care nu s-a întâmplat, și i-a cerut secretarului de stat de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Boris Gîlca, demisii: „Domnule Gîlca, solicit concedierea pentru tot: vicedirectorul Asistenței de Urgență pentru organizarea necalitativă a lucrului, dispecerul de la Urgența din Chișinău, care nu a trimis o ambulanță, medicul de la ambulanță. Nu pentru replici, ci pentru nerespectarea protocoalelor. Odată cu moartea clinică, poate omul avea o șansă, dar medicul nu a făcut nimic”.

Premierul Pavel Filip l-a atenționat și pe directorul Serviciului 112 la fel ca să „lucreze mai bine cu angajații”.

„O greșeală costă viața unui om. Nici nu știu ce este mai grav - nepăsarea, reavoința. Domnule Gîlca, să faceți o sesizare către Procuratura Generala să fie examinat penal cazul”, a mai cerut Pavel Filip.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md