Aleksei Navalnîi a fost reţinut, din nou, chiar la ieşirea din penitenciar

24 septembrie 2018, ora 10:44

Dânsul a fost reţinut chiar la uşa penitenciarului de militari din trupele speciale, care l-au îmbarcat într-o maşină şi l-au dus într-o direcţie necunoscută.

Ulterior, Leonid Volkov a scris pe Twitter că Navalîi a fost dus la secţia de poliţie Danilovski din Moscova, fiind acuzat de încălcarea legii privind protestele, ceea ce a dus la vătămarea unor persoane, infracţiune pasibilă cu 20 de zile de închisoare.

Amintim că, Aleksei Navalnîi, care a fost reţinut de poliţie lângă domiciliul său luna trecută, a fost condamnat la închisoare pentru organizarea unei manifestaţii neautorizate în capitala rusă în luna ianuarie, când chemase la boicotarea alegerilor prezidenţiale la care nu i s-a permis să participe.

Opozantul a declarat că sentinţa cu pedeapsa cu închisoarea a fost realizată de către autorităţi pentru a descuraja protestele împotriva nepopularei reforme a pensiilor.

Peste 800 de persoane au fost reţinute la nivel naţional în timpul acestor proteste, care au avut loc chiar în ziua alegerilor locale, la 9 septembrie.

În perioada în care Navalnîi se afla la închisoare, Viktor Zolotov, şeful Rosgvardia – garda pretoriană a preşedintelui Vladimir Putin l-a ameninţat pe Navalnîi, din cauza unei investigaţii privind corupţia şi fraudele în achiziţiile publice.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram