01:01:09 25.04.2024
Stiri

Revistă amendată cu 45.000 de euro după ce a publicat fotografii cu Kate Middleton topless

Monden 22.09.2018 15:27 Vizualizări2204 Autor: Ziarul National
Revistă amendată cu 45.000 de euro după ce a publicat fotografii cu Kate Middleton topless sursa: unica.ro


Cei doi șefi ai revistei Closer au fost amendați cu 45.000 euro fiecare după ce, în anul 2012, au publicat fotografii cu Kate Middleton topless. Miercuri, justiția franceză a confirmat în apel condamnarea celor doi.

Curtea de Apel de la Versailles a confirmat toate punctele deciziei din primă instanță, care au dus la condamnarea directoarei redacționale Laurence Pieau și a directorului de publicare Ernesto Mauri pentru complicitate și divulgarea unui document obținut printr-o atingere adusă intimității vieții private, relatează Mirror.co.uk.

De asemenea, tribunalul a confirmat și alocarea a 100.000 euro cu titlu de daune și interese pentru Kate Middleton și soțul său, Prințul William al Marii Britanii.

Litigiul datează din septembrie 2012, dată la care revista săptămânală cu numărul 379 a fost difuzată în chioșcurile din Franța.

În revistă au fost publicate fotografii estivale cu ducii de Cambridge, pe marginea piscinei unui domeniu din sudul Franței. În aceste fotografii, Kate Middleton apărea topless.

Publicarea fotografiilor a provocat un scandal de proporții, dar și furia familiei regale britanice.

În acel moment, serviciile prințului William au denunțat o atingere „grotescă și nejustificată” a vieții private și, în regim de urgență, cuplul regal a obținut din partea justiției franceze interzicerea oricărei noi difuzări a imaginilor. Tabloidele engleze au refuzat să publice fotografiile.

Și fotoreporterii care au realizat acele imagini au fost amendați cu câte 10.000 euro, din care 5.000 euro cu suspendare.

Cei doi paparazzi ai agenţiei pariziene Bestimage, Cyril Moreau şi Dominique Jacovides, au negat că ar fi autorii fotografiilor.

Acestea nu sunt singurele fotografii în care un membru al familie regale apare topless. De curând, Amelia Windsor a încălcat protocolul regal și a apărut fără sutien pe plajă.

Sursa: unica.ro


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md