Conflictul în interiorul principalului partid aflat la guvernare din România. O scrisoare semnată de Gabriela Firea, Paul Stănescu și Adrian Țuțuianu arată că Liviu Dragnea a devenit o vulnerabilitate pentru PSD și îi cere acestuia demisia de la șefia partidului, precum și înlocuirea sa cu Viorica Dăncilă ca președinte interimar, scrie g4media.ro.
Scrisoarea e semnată de cei trei lideri „în numele comitetului de inițiativă al prezentei Declarații comune”.
Cei trei lideri PSD cer și adoptarea unei inițiative legislative privind amnistia și grațierea, după o largă consultare și dezbatere cu: Ministerul Justiției, CSM, ICCJ, asociațiile magistraților, UNBR și societatea civilă.
În fața situației de criză, pentru a evita izolarea internațională a țării și pierderea încrederii în PSD, cei trei propun următoarele acțiuni:
1. Demisia imediată a domnului Liviu Nicolae Dragnea din funcția de președinte al Partidului și din funcția de Președinte al Camerei Deputaților.
2. Asigurarea interimatului conducerii PSD de către doamna Viorica Dăncilă, președinte executiv, până la organizarea unui Congres Extraordinar, în prima parte a anului 2019. Democratizarea vieții interne de partid și asigurarea funcționării statutare a structurilor interne (Birou Permanent Național, Comitet Executiv, Consiliul Național, Departamente etc.).
3. Menținerea coaliției PSD-ALDE, singura garanție a continuării programului de guvernare. Negocierea susținerii parlamentare a Guvernului de către UDMR, minorități naționale, parlamentari independenți.
4. Îmbunătățirea actului de guvernare și consolidarea echipei guvernamentale. Agenda publică a Guvernului trebuie centrată pe investiții publice, sprijinirea mediului de afaceri în vederea menținerii ritmului de creștere economică.
5. Susținerea marilor proiecte de infrastructură critică (termoficare, alimentare cu apă etc) și a colaborării dintre Guvern și administrația publică locală pentru implementarea acestora.
6. Impulsionarea inițierii și derulării proiectelor privind infrastructura de mobilitate (autostrăzi, drumuri expres, centuri ocolitoare etc) de către administrația centrală și locală.
7. Susținerea necondiționată a adoptării și aplicării noii legi a Pensiilor, așa cum a fost elaborată de actualul Guvern.
8. Elaborarea unui plan coerent de eficientizare a sistemului de ajutoare sociale prin măsuri țintite, menite să-i ajute pe cei aflați cu adevărat în nevoie, astfel încât lupta împotriva pauperizării să înregistreze rezultate vizibile.
9. Pregătirea corespunzătoare a Președinției Consiliului Uniunii Europene, moment ce trebuie să genereze o îmbunătățire a imaginii României și a guvernării, în plan internațional.
10. Creșterea coeziunii grupurilor parlamentare și adoptarea în această sesiune parlamentară a pachetului de legi privind Justiția, legile de modificare a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului de procedură civilă; legile privind securitatea națională, Codul administrativ, dar și inițiativele legislative necesare punerii în aplicare a măsurilor adoptate de Comitetul Executiv Național al PSD, din 1 septembrie 2018; legea off-shore; legislația privind regimul juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese.
Grupurile parlamentare vor susține necondiționat guvernul PSD-ALDE și vor respinge orice moțiune de cenzură promovată de opoziția parlamentară.
Scrisoarea integrală poate fi citită AICI.
Foto: InquamPhotos