/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

Air Moldova ar putea fi achiziționată de o companie românească

missing
19 septembrie 2018, ora 12:51

Informația nu a fost deocamdată confirmată de autorități. Chiar dacă i-am contactat de nenumărate ori, angajații Agenției Proprietății Publice (APP) refuză să ne spună numele investitorului care s-a înscris la concursul de oferte lansat la sfârșitul lunii iulie. Termenul limită de prezentare propunerilor a expirat în data de 4 septembrie, iar reprezentanții APP susțin că deocamdată nu a fost convocată comisia de concurs și nu au fost deschisă oferta. Contactată de BizLaw, Alina Bîrliba, specialist principal, Serviciul relații publice a APP, a declarat că „trebuie să așteptăm să fie deschise ofertele și că nu este normal ca premierul să afle din presă cine este investitorul”.

Asta deși Regulamentul concursurilor comerciale şi investiţionale de privatizare a proprietăţii publice prevede că ședinţa comisiei se convoacă în cel mult 10 zile de la data finalizării termenului-limită de recepţionare a ofertelor. Comisia este în drept să examineze ofertele depuse în cadrul uneia sau mai multor şedinţe.

În același timp, contactați de BizLaw, reprezentanții companiei ”Blue Air” au declarat că ne vor oferi un răspuns mai târziu.

”Blue Air” este al doilea operator de transport aerian din România, cu o cotă de piață de aproximativ 21%. Are baze operaționale în București, Bacău, Iași, Constanța și Cluj. Pe lângă aceste baze operaționale, Blue Air mai operează și din Timișoara, Oradea și Sibiu. Flota ”Blue Air” consta în 30 de aeronave de tip Boeing, urmând ca alte 12 aeronave să se alăture companiei.

„Air Moldova” a fost scoasă la privatizare la sfârșitul lunii iulie. Întreprinderea a fost expusă pentru prima dată, iar autoritățile susțin că privatizarea este necesară pentru atragerea capitalului privat și modernizarea flotei aeriene, îmbunătățirea calității serviciilor prestate, extinderea gamei de servicii, dar și atragerii pasagerilor de tranzit.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram