/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: Odesa și Kiev – supuse atacurilor cu drone. Cel puțin șapte persoane au fost rănite

Cetățean israelian, prins în flagrant în timp ce primea 5000 de euro mită pentru a restabili la studii o studentă exmatriculată

missing
13 septembrie 2018, ora 09:23

Potrivit CNA, începând cu 30 august 2018 şi până în prezent, bănuitul ar fi pretins 8000 de euro pentru a restabili la studii o studentă exmatriculată de la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţeanu”. Acesta ar fi dat asigurări că are influență asupra persoanelor publice din cadrul instituției de învățământ și că le poate determina să-i lichideze fetei restanțele din sesiunea de vară și s-o restabilească în anul 3 de studii.

Pentru că nu s-a ținut de promisiune, tânărul israelian a fost denunțat la CNA. În baza denunțului, ofițerii şi procurorii anticorupție au inițiat o cauză penală pentru trafic de influență. În scurt timp, bărbatul a fost reținut în flagrant delict în momentul primirii a 5000 de euro.

În prezent, el se află în custodia CNA pentru 72 de ore, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă de până la 150 000 de lei.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram