Gările și stațiile auto vor fi renovate în baza unui parteneriat public-privat. Investitorul va trebui să aloce circa 200 milioane lei

Cele 30 de filiale ale Î.S. „Gările și Stațiile Auto” vor fi renovate în cel puțin 3 ani în baza unui parteneriat public-privat. O hotărâre privind obiectivele, condițiile parteneriatului, precum și cerințele generale ce țin de selectarea partenerului privat au fost aprobate astăzi de Executiv.

Proiectul prevede transmiterea către investitorul privat, pe un termen de 25 de ani, a drepturilor de operare a serviciilor prestate de Î.S. „Gările și Stațiile Auto” și a bunurilor necesare prestării acestor servicii.

Partenerul privat va efectua investiții din surse proprii de aproximativ 200 milioane de lei pentru lucrări de reparație, reconstrucții, procurarea de echipamente și tehnologii IT de ultima generație.

În același timp, drept contraprestație pentru operarea unor servicii publice, partenerul privat va transfera anual în bugetul de stat aproape 5 milioane de lei, cu asigurarea unei creșteri anuale de 5% a acestui indicator.

Estimativ, în 25 de ani, în bugetul de stat vor ajunge circa 250 milioane de lei.

Potrivit documentului, în urma implementării proiectului, activitatea filialelor Î.S. “Gările şi Stațiile Auto” va fi eficientizată prin diversificarea activităților gestionate de întreprindere, dar și asigurarea unei deserviri calitative și în condiții de siguranță a pasagerilor.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.