Profesorii turci au fost denunțați de către apropiații lor din Turcia. Câți ani aceștia riscă să petreacă în detenție

1562(810,455)

Autoritățile turcești i-a plasat deja în detenție pe profesorii turci expulzați din Moldova. Motivele care au stat la baza solicitării de extrădare a celor șapte se bazează pe probe extrem de subțiri cum ar fi denunțuri ale unor oameni din Turcia. Despre aceasta a declarat într-un interviu pentru portalul Anticoruptie.md o sursă apropiată famiilor celor expulzați, care a dorit să-și păstreze anonimatul, din motive de securitate. 

„Toți sunt în Turcia. Deja sunt arestați preventiv și sunt plasați în detenție. Urmează să li se pregătească și rechizitoriul, dar nu se știe după cât timp”, a declarat sursa pentru anticoruptie.md. Aceasta mai spune că, în cazul lui Riza Dogan (foto stânga), directorul filialei din Durleşti a Liceului Orizont, cel care l-a denunțat drept afiliat al Mișcării clericului moderat Fetullah Gullen, este un prieten bun al acestuia din copilărie. „El nu a vrut să-i facă rău, ci, presat, s-a gândit să denunțe drept „gullenist” pe cineva din afara țării. A crezut că acela oricum nu va avea de suferit.”

De asemenea, în cazul lui Hasan Karacaoglu, director general adjunct al aceleași filiale, denunțul a venit din partea cumnatei sale, soția fratelui său, stabilită în Turcia. Motivele ar fi unele familiale, fiind legate de o moștenire. „El nu știa că tocmai cumnata lui a depus așa ceva. Când a ajuns la prima întrevedere cu avocatul său, el a aflat că a fost denunțat tocmai de cumnata lui. Denunțul acesteia este singura probă administrată la dosarul său de autorități.”

Sursa a mai declarat că aceștia riscă o pedeapsă minimă de șase ani și jumătate în cazul în care se dovedește că au fost afiliați sau finanțați de mișcarea Gullen, sau trei ani și trei luni, doar dacă au fost simpatizați sau au avut legături tangențiale.

Pe data de 6 septembrie au fost arestați șapte angajați ai Liceului Orizont, dintre aceștia, cinci au fost solicitanți de azil. Cel de-al șaptelea angajat a fost reținut la Bălți. Anticoruptie.md prezintă lista completă a cetățenilor turci expulzați din Moldova:

#Riza Dogan, directorul filialei din Durleşti a Liceului Orizont, solicitant de azil politic;

#Hasan Karacaoglu, director adjunct general, solicitant de azil politic;

#Yasin Ozdil, responsabil de relații cu publicul la aceeași școală, solicitant de azil politic;

#Mujdat Celebi, director financiar, solicitant de azil politic;

#Feridon Tufekci, director al filialei din Ceadâr-Lunga, solicitant de azil politic;

#Huseyin Bayraktar, profesor de matematică, documentat cu permis de ședere în scop de lucru;

#Sertif AYRI, profesor de limba turcă, documentat cu permis de ședere în scop de muncă.​

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente