Cea de-a treia Conferință Globală a Turismului Vitivinicol a fost declarată închisă. Care este următoarea țară gazdă

2

Cea de-a treia Conferință Globală privind Turismul Vinicol găzduită de țara noastră s-a încheiat cu o ceremonie festivă. Organizatorii din Republica Moldova, alături de reprezentanții țărilor care au găzduit edițiile anterioare, Georgia și Argentina, au predat în mod oficial ștafeta reprezentantului Chile, țară în care urmează să se desfășoare cea de-a patra Conferință Globală privind Turismul Vinicol în anul 2019.

Conferința Globală privind Turismul Vinicol a fost găzduită în premieră de Republica Moldova, fiind organizată de către Agenția de Investiții – autoritate administrativă centrală din subordinea Guvernului RM, sub egida Organizației Mondiale a Turismului, cu suportul Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV) și a Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanațat de USAID și Guvernul Suediei.

Jaime Cabal, secretar general adjunct, Organizația Mondială a Turismului: „Le mulțumesc tuturor participanților și vorbitorilor la acest eveniment. Mulțumim Republicii Moldova pentru ospitalitate, pentru organizarea exemplară a Conferinței, care va servi drept exemplu pentru următoarea țară gazdă-Chile. Moldova a fost extrem de primitoare și sper ca anul viitor și Chile să fie la fel.”

Anul trecut, Republica Moldova a înregistrat o creștere cu 50% a numărului de turiști străini, față de 2015. Tot în 2017 pensiunile rurale au înregistrat de 3 ori mai mulți vizitatori față de acum 2 ani, numărul vinăriilor care oferă servicii turistice s-a dublat, iar numărul vizitatorilor de destinații turistice vitivinicole a crescut cu 20%. În doar câțiva ani, țara noastră a evoluat de la titlul de cea mai puțin vizitată destinaţie europeană (2013, Lonely Planet) la figurantă în cele mai importante top-uri ale destinațiilor turistice, recomandate călătorilor (2017, National Geographic, Huffington Post, Trips.Com).

Moldova este recunoscută pentru galeriile vitivinicole de la Cricova și Mileștii Mici, care formează orașe subterane veritabile. Obiect al patrimoniului cultural-naţional al Republicii Moldova, „Cricova” cuprinde sute de străzi și bulevarde cu lungimea totală de 120 de kilometri, care găzduiesc colecțiile personale ale celor mai influenți lideri politici din lume. „Mileștii Mici” se regăsește în Cartea Recordurilor pentru cea mai mare colecție de vinuri din lume: 1,5 milioane de sticle de vin păstrate în galerii cu o lungime de 200 de kilometri. În același timp, vinăriile „Purcari” și „Castel Mimi”, construite după modelul unor castele vinicole din secolul al 19-lea, au devenit puncte de atracție pentru mii de turiști.

Tradițiile milenare în domeniul vinificației sunt celebrate anual în cadrul Zilei Naționale a Vinului – sărbătoare desfășurată în primul weekend din luna octombrie. Mii de turişti de peste hotare vin în Moldova pentru a lua parte la programul evenimentelor ce include parade, dansuri tradiționale, degustații ghidate și tururi vinicole la vinăriile din țară.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente