‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 18 aprilie, 2024
10 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticolePutregaiul cenuşiu poate compromite calitatea strugurilor din zona de sud

Putregaiul cenuşiu poate compromite calitatea strugurilor din zona de sud

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

După cum afirmă producătorii de struguri din Găgăuzia, putregaiul cenuşiu al viţei de vie nu este o boală des întâlnită la noi în ţară şi apare o dată la 3-4 ani în plantaţii. Aceştia susţin că, în acest an, putregaiul cenuşiu va fi prezent în majoritatea podgoriilor din cauza că, anul trecut, nu s-au efectuat tratamente de prevenire. Dar și condiţiile climaterice din acest an sunt favorabile pentru dezvoltarea acestuia.

Agentul patogen este o ciupercă saprofită care se dezvoltă pe resturi vegetale. Acest fapt duce la concluzia că în permanenţă există sursă de infecţii. De obicei, putregaiul cenuşiu se dezvoltă doar în plantaţiile ce sunt contaminate cu alte boli, cum ar fi oidium sau mildiu. Anul curent, acestea au fost înregistrate destul de frecvent în zona de sud a Moldovei, iar în luna iulie au fost înregistrate peste 1,5-2 norme de precipitaţii, uneori însoţite de grindină.

Bobiţele traumate sunt uşor contaminate şi constituie un mediu favorabil pentru dezvoltarea rapidă a putregaiului cenuşiu. În lunile august şi septembrie umiditatea sporită s-a păstrat datorită volumului mare de frunze, aerisire slabă şi variaţiile bruşte de temperatură noapte/zi, astfel, boala a avut condiţii favorabile de dezvoltare.

FOTO: botanistii.ro

Tratamente bio:

  • produse pe bază de ciuperca hyperparazită: trichoderma viride: Trichodermin 1-5, Trichodermicin, Binab, Phior, Trichosemin 25 PTS, Trichodex.
  • lapte de vacă, în concentraţia de 4 litri lapte la 6 litri apă, pe lângă efectul puternic antifungic (util în cazul oricărei infecţii fungice), laptele este şi un îngrăşământ natural, în special la roşii, care au mare nevoie de Ca, în momentul coacerii fructelor, iar laptele este bogat în Ca.
  • bicarbonat de sodiu alimentar, o lingură la un litru de apă, acesta creşte nivelul PH-ului, creând condiţii inospitalier pentru făinare.

Specialiştii mai susţin că, în ţară sunt înregistrate cantităţi reduse de produse de uz fitosanitar eficiente în combaterea putregaiului cenuşiu. Dacă în perioada septembrie – octombrie vor fi ploi, boala va compromite puternic calitatea strugurilor de masă de soiul Moldova. În cazul în care ciuperca nu va fi combătută în acest an, viticultorii riscă să aibă plantaţii infectate în anul viitor.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›