A fost lansată o petiție către instituțiile europene pentru susținerea profesorilor turci expulzați. Care sunt cerințele petiționarilor

original_5b93c79378a36

A fost lansată o petiție online către mai multe instituții europene prin care sunt cerute explicații clare cu privire la motivele reținerii și expulzării cetățenilor turci din Republica Moldova, precum și dovezi ce ar demonstra faptele pentru care aceștia sunt învinuiți. Petiționarii spun de asemenea că autoritățile moldovenești au acționat contrar prevederilor drepturilor omului și Constituției țării. 

„Profesorii noștri, care au trăit în Moldova timp de 25 de ani, au fost acuzați pe nedrept de către președintele Turciei că ar fi parte a mișcării Gulen. Au fost luați cu forța în mod ilegal, de lângă familiile lor din Moldova și expulzați în Turcia, la cererea președintelui turc. Acum ei se află în închisoare, fără dreptul de a beneficia măcar de un proces. Sunt oameni nevinovați care nu au vreo legătură cu aceste decizii politice”, se scrie în petiție.

Inițiatorii au câteva cerințe bine determinate:

# explicații clare în privința motivelor ce au stat la baza reținerii și expulzării;

# dovezi cu privire la învinuirile care le sunt aduse;

# informații complete despre locul aflării lor în prezent;

# demisia directorului SIS din Moldova;

# scuze publice din partea Guvernului moldovenesc, adresate deportaților;

# reacții din partea instituțiilor internaționale la adresa Guvernului moldovenesc.

Petiția a fost semnată deocamdată de peste 1 000 de persoane.

Amintim că avocata Liceului Orizont, Natalia Guma, a făcut o postare pe Facebook, în care vorbește despre situația celor șapte cetățeni turci expulzați din Moldova. Conform informațiilor pe care le deține de la avocatul persoanelor expulzate din Turcia, aceștia s-ar afla într-un penitenciar din apropierea Istanbului și au fost scoase din țară cu altă identitate.

Pe pe 6 septembrie, șapte persoane de origine turcă din administrația liceului „Orizont” au fost reținute. Mai târziu aceștia au fost expulzați din țară. Amnesty International Moldova s-a declarat profund îngrijorată de pericolul iminent pentru viața și securitatea persoanelor, precum și de încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, în privința administrației rețelei de licee „Orizont”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente