Fostul președinte american Barack Obama l-a atacat vineri pe Donald Trump și „tăcerea asurzitoare” a republicanilor, într-o primă intervenție politică în campania electorală înaintea alegerilor pentru Congres și guvernatorii de state, care vor avea loc peste două luni. Obama a acuzat republicanii că îl sprijină fără rezerve pe președintele Trump și nu au curajul să apere „instituțiile care fac ca democrația noastră să funcționeze”. Fostul președinte democrat, în vârstă de 57 de ani, a mai denunțat ideea că, sub Donald Trump, nu se va întâmpla nimic rău pentru că în interiorul Casei Albe ar exista persoane care îl sabotează și fac ceea ce trebuie. „Nu așa trebuie să funcționeze democrația noastră!”, a mai spus Obama în discursul rostit la un eveniment în statul Illinois. În scrutinul de pe 6 noiembrie vor fi aleși cei 435 membri ai Camerei Reprezentanților, o treime dintre membrii Senatului și guvernatorii din 36 de state.
Cele mai citite
1