01:25:50 20.04.2024
Stiri

Statele lumii în care R. Moldova VINDE cel mai mult: În România exportăm cele mai multe mărfuri, iar din Rusia cumpărăm de trei ori mai mult decât vindem

Economie 08.09.2018 12:27 Vizualizări5290 Autor: Ziarul National
Statele lumii în care R. Moldova VINDE cel mai mult: În România exportăm cele mai multe mărfuri, iar din Rusia cumpărăm de trei ori mai mult decât vindem


România, Italia și Germania sunt principalii parteneri comerciali ai R. Moldova, state în care am vândut, în perioada ianuarie-iulie curent, mărfuri în valoare de peste 720 de milioane de dolari, adică jumătate din valoarea exporturilor autohtone.

Datele Biroului Național de Statistică arată că R. Moldova a exportat, din ianuarie până în iulie, mărfuri în sumă de peste 1,534 de miliarde de dolari, peste un miliard dintre care - în UE.

Peste Prut exportăm cele mai multe mărfuri - în sumă de peste 412 milioane de dolari de la începutul anului până în luna iulie curent. În aceeași perioadă, din România am importat tot cam atât - peste 460 de milioane de dolari.

Volumul exporturilor în Italia s-a ridicat la aproape 177 de milioane de dolari (importuri - 237 de milioane), în Germania - 129,4 milioane de dolari (importuri - 276 de milioane), iar în Polonia - aproape 53 de milioane de dolari (importuri - 113 milioane de dolari).

Potrivit acelorași date, în Federația Rusă am dus mărfuri în valoare de puțin peste 127 de milioane de dolari, iar în aceeași perioadă am cumpărat de la ruși de trei ori mai mult - peste 375 de milioane de dolari.

Și în Ucraina vindem mai puțin decât cumpărăm - exporturi de 47 de milioane de dolari, dar importuri de peste 309,4 milioane.

Biroul Național de Statistică anunță că din China am cumpărat mărfuri, în perioada lunilor ianuarie-iulie 2018, în valoare de peste 335,7 milioane de dolari, iar din Turcia - de peste 187,3 milioane de dolari.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md