Studențimea în Evul Mediu

Toamna, în oraș, vine la pachet cu îmbulzeala în transportul public. Studenții mișună prin parcuri și cafenele, generează haos și râsete. Ei creează acea atmosferă de voie bună și ușurință care face orașul să pară mai viu. Din păcate, mai sunt și oameni nemulțumiți de studenți, considerând că li se strică liniștea.

În fine, pentru a mai calma spiritele, ne-am gândit să vă povestim cum trăiau studenții în Evul Mediu. O să fiți surprinși.

Prima universitate în Europa a apărut la Bologna, fondată în anul 1088 și s-a dezvoltat din societățile de ajutor reciproc înființate de străinii care veneau la studiu în oraș. Aceștia căutau să fie protejați de legile prin care puteau fi pedepsiți colectiv pentru crimele comise de conaționali ai lor. Aceste societăți, numite națiuni, au decis să formeze o asociație mai mare, pe care au denumit-o universitas.

Universitățile în orașele medievale formau adesea niște comunități închise, unde viața studenților și a profesorilor era strict reglementată. Ziua se începea la 5 dimineața și se încheia pe la 9 seara. Limba de comunicare era limba latină și majoritatea lecțiilor erau dedicate învățării gramaticii latine și artei discursului. Studenții erau obligați să participe în discuții și lecturi publice, dar nu mai des de o singură dată pe zi.

Taxa de studii era plătită de toți și depindea de cât de bogat era studentul. Dacă în unele orașe studenții săraci trăiau în comun, câte 10 -12 oameni într-un dormitor cum era în Bazel, Elveția, în alte universități, precum Cambridge, studenții erau cazați câte doi, unul fiind mai bogat și plătea mai mult și era considerat stăpânul camerei. Colegul său de camera era de obicei mai sărac, plătea mai puțin pentru cazare și era un fel de slujitor pentru primul, pe tot parcursul studiilor.

Ca și pentru studenții din zilele noastre, când mergi într-un oraș străin, cel mai greu nu este programul de învățământ, ci acomodarea. De exemplu, în unele orașe bărbații aveau păr lung, iar în alte orașe trebuiau să se tundă chilug sau să-și facă tonzura (n.red. tunsoare călugărească, din latină), mai ales în comunitățile religioase.

O altă problemă era creată de modul de a mânca, în timp ce în Bazel mai toți se foloseau de cuțit și furculiță, în unele orașe din Franța se mai mânca cu mâna, chiar și terciul, și supele.

Existau anumite ritualuri pentru studenții noi. Ritualurile erau legate de umilințe fizice și psihologice, sarcini fără sens care aveau ca scop să demonstreze că noul-venit este capabil să facă orice pentru a deveni student.

După învestire viața nu era mai ușoară. Tinerii, în primul lor an de studii, erau un fel de slujitori pentru studenții mai mari. Ei curățeau hainele, serveau masa, făceau curat și îndeplineau mici sarcini zilnice. Peste un an, când venea următoarea promoție, ei deveneau cei care organizau ritualul de învestire pentru noii veniți și se comportau ca și cei de dinaintea lor. Asta a durat secole.

O dată ajunși studenți în lege, având dreptul la toate facilitățile oferite de acest statut, tinerii erau gata să lupte pe viață și pe moarte cu armata, poliția, conducătorii orașelor la cea mai mică aluzie de strâmtorare a drepturilor lor. Dacă vreți să aflați mai multe informații documentate, puteți intra aici. și aici