Cancelarul german, primit de președintele Franței la Marsilia, înaintea summitului UE

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cancelarul german Angela Merkel va fi primită vineri la Marsilia de președintele Franței, Emmanuel Macron, pentru convorbiri înaintea unui summit informal al UE care va avea loc la 20 septembrie, relatează dpa.

Cei doi aliaţi apropiaţi vor discuta la Palais du Pharo chestiuni europene importante, cum ar fi migraţia, reforma zonei euro şi Brexit-ul, potrivit unor surse de la Palatul Elysee. În continuare cei doi lideri vor participa la o cină de lucru privată.

Migraţia şi Brexit-ul urmează să fie principalele subiecte care vor fi abordate în cadrul unui summit informal organizat la sfârşitul acestei luni la Salzburg de către Austria, care deţine în prezent preşedinţia semestrială a UE.

Macron se bazează pe sprijinul lui Merkel pentru propunerile sale ambiţioase de a reforma zona euro, care au fost contestate de unele state membre, precum şi de politicieni germani.

În iunie, cei doi au convenit asupra unor propuneri de creare a unui buget al zonei euro începând din 2021 în cadrul financiar existent al UE precum şi a unor reglementări bancare uniforme şi a unui cadru pentru salvarea creditorilor falimentari.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...