Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   O palmă pe obrazul guvernării

O palmă pe obrazul guvernării

Acum câteva zile, CtEDO a aplicat încă o palmă pe obrazul guvernării R. Moldova, condamnând statul pentru încălcarea articolul 5, al. 1, al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului în privinţa unui pensionar din Glodeni. Este vorba de Mihail Dogotari, un fost inginer care, încă în 2014, a încercat să o convingă pe ministra Muncii şi Protecţiei Sociale de atunci, Valentina Buliga, de faptul că statul i-a calculat greşit pensia, că statul l-a minţit, că statul i-a furat din banii ce i s-ar fi cuvenit după merit. Atunci, la acea întâlnire electorală, desfăşurată la Glodeni, ministra Buliga i-ar fi reproşat lui Mihail Dogotari că acesta ar sta prost la capitolul calcule, i-ar fi spus, într-un fel, că nu-i ajung cunoştinţe, capacităţi, ca singur să-şi recalculeze pensia. Omul s-a supărat, pentru că, în această viaţă, nimic nu a cunoscut mai bine decât matematica, decât formulele matematice. Replica ministrei l-a enervat şi, supărat fiind, i-a aplicat o palmă pe obraz.

A fost un caz de care nu a mai cunoscut R. Moldova. Niciun protest al pensionarilor, nicio declaraţie de presă, niciun flashmob nu au fost atât de expresive, atât de dure, atât de incredibile ca acea revoltă a lui Mihail Dogotari. Doar că, până a ajuns pensionarul acasă, poliţia îl şi aştepta în poartă. L-au luat, fără să-i permită să intre în casă, să-şi ia rămas bun de la nevastă, să adune ceva schimburi sau provizii. L-au ţinut un timp la poliţie, după care, procurorii şi judecătorii de la Glodeni au decis că, pentru elucidarea cazului, ar fi nevoie şi de o expertiză psihiatrică, de parcă trebuie să fii neapărat nebun ca să-ţi manifeşti nemulţumirea în raport cu pensia infimă, acordată de stat pentru decenii lungi de muncă.

La Psihiatrie a stat cu răbdare. Unul dintre feciori, domiciliat la Chişinău, i-a transmis tot de ce avea nevoie, nişte ziare, nişte haine curate, ceva de mâncare. Avuse şi câteva vizite ale avocaţilor de la Promo-lex, iar undeva, într-un salon, găsise un partener bun la şah, astfel încât, cele 7 zile destinate expertizei sănătăţii sale mintale au trecut aparent repede.

Acasă îl aştepta Nina, soţia sa, invalidă de gradul doi. Anume această situaţie îi dădea cele mai mari bătăi de cap. Cum se poate să rămână singură? Fără sprijinul şi fără ajutorul său? Ieri, la telefon, am întrebat-o pe doamna Nina dacă atunci, în 2014, s-a supărat pe soţul său pentru acest conflict cu fosta ministră. Femeia ne-a zis că nu putea să se supere, pentru că, de când s-a pensionat, recalcularea pensiei a devenit cauza vieţii soţului său. „El a studiat toate formulele utilizate de cei care decid cine şi ce pensie să primească. Singur şi-a făcut calculele şi a constatat că statul l-a minţit de o mie patru sute de lei, cel puţin. A muncit o viaţă şi acum, cu chiu cu vai, are vreo mie şase sute de lei. Atât ar trebui să merite un om care a muncit o viaţă?”, ne vorbea Nina Dogotari, precizând că şi până în prezent soţul său umblă prin instanţe de judecată, căutându-şi dreptatea. „Pe 2 octombrie mai are un proces de judecată”, îşi aminteşte Nina Dogotari.

Întreaga familie a pensionarului dus forţat la psihiatrie, acum 4 ani, consideră că CtEDO i-a făcut dreptate lui Mihail Dogotari, condamnând statul în temeiul art. 5 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, articol ce se referă la „dreptul la libertate şi la siguranţă”. Guvernul a fost obligat să achite 7.680 de euro despăgubiri pentru lipsirea lui Mihai Dogotari de libertate şi siguranţă, pe un termen de 7 zile, atât cât s-a aflat la Psihiatrie.

Familia pensionarului consideră că această decizie e ca o palmă dată pe obrazul guvernării. O palmă meritată, în care s-a adunat suferinţa, regretele, durerea, foamea, frigul, singurătatea, disperarea şi neputinţa miilor de bătrâni nedreptăţiţi de stat.