Pagube provocate de ploile torențiale. Mai multe localități din sudul țării, rămase fără curent electric

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ploile torențiale înregistrate pe teritoriul țării pe data de 5 septembrie au deconectat parțial de la energia electrică 22 de localități din nouă raioane. Potrivit informațiilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în dimineața zilei de 6 septembrie, ora 6:00, rămân fără curent electric trei localități din raioanele Taraclia și UTA Găgăuzia.

Ploile au afectat localitățile Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, unde pompierii au efectuat lucrări de pompare din mai multe gospodării. În raionul Cantemir, localitatea Lingura precipitațiile au deteriorat circa doi kilometri de drum, iar în satul Câșla au fost avariate două poduri.

Mai mult, precipitațiile abundente au afectat alte 10 km de drum local din localitatea Tartaul al aceluiași raion, iar în localitățile Doina, Lopățica și Moscovei a raionului Cahul, pompierii au intervenit pentru pomparea apei din mai multe gospodării.

La fața locului lucrează Comisiile pentru situații excepționale pentru estimarea prejudiciilor înregistrate.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...