Fostul preşedinte al raionului Basarabeasca, condamnat la 8 ani de închisoare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fostul preşedinte al raionului Basarabeasca, vicele său şi responsabilul tehnic al Consiliului raional s-au ales cu pedepse între şapte şi opt ani de închisoare fiecare, cu executare în penitenciar de tip închis.

În perioada decembrie 2011 – iulie 2012, aceștia au pretins şi primit de la directorul unei firme suma de 30.000 de lei drept mită.

Potrivit Procuraturii, inculpaţii, fiind membri ai Comisiei de Recepţie a lucrărilor la Centrul Comunitar „Speranţa” din cadrul secţiei asistenţă socială a Consiliului raional Basarabeasca au tergiversat semnarea proceselor-verbale de recepţie a lucrărilor de construcţie, efectuate de către un agent economic, până când directorul firmei respective nu le va oferi 30 mii lei, în calitate de mită.

În vara anului 2012, directorul firmei a transmis, în trei tranşe, banii extorcaţi, sumele fiind înmânate prin intermediul responsabilului tehnic al Consiliului raional, care ulterior au fost împărţite între inculpaţi.

Judecătoria Basarabeasca i-a declarat vinovaţi de corupere pasivă, condamnându-i pe fiecare la între şapte şi opt ani de închisoare, amendă de 20.000 de lei şi privarea dreptului de ocupa funcţii publice timp de doi ani. Ex-preşedintele raionului a fost luat sub strajă din sala de judecată, iar ceilalţi doi urmează a fi anunţaţi în căutare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...