Reclamantul, Alexandru Miron, născut în 1975, este deţinut în Chişinău. El a fost reţinut de poliţie la data de 24 august 2011 fiind acuzat de omor şi posesie ilegală a armei. El a fost plasat în arest preventiv la data de 28 august 2011 şi detenţia sa a fost prelungită ulterior la fiecare 30 de zile până la 21 ianuarie 2012 pe motivul gravității acuzaţiilor, că ar putea să se ascundă, să comită alte infracţiuni şi să pericliteze urmărirea penală.
La data de 17 ianuarie 2012 cauza reclamantului a fost expediată în instanţa de judecată şi detenţia acestuia a fost prelungită la fiecare 3 luni, reţinându-se valabile aceleași motive ce au justificat detenţia iniţială.
În recursurile sale reclamantul s-a plâns, fără succes, printre altele, de durata detenţiei care, în opinia acestuia, nu mai era justificată. El a invocat că detenţia sa a depășit termenul limită de 12 luni prevăzut de legea procesual penală şi instanţele nu au reţinut nici o circumstanţă excepţională ce ar justifica o atare perioadă lungă, pe când gravitatea acuzaţiilor nu pot în sine să constituie motiv suficient pentru prelungirea privării de libertate.
Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 17 septembrie 2014 reclamantul a fost găsit vinovat de infracţiunile acuzate şi condamnat la 23 ani de închisoare.
La data de 28 septembrie 2011 reclamantul a fost transferat în Penitenciarul nr. 13, unde a fost deţinut până la 04 decembrie 2014.
Potrivit reclamantului, el a fost deţinut în celule cu iluminare proastă, pereţi umezi şi împreună cu alţi 5 deţinuţi într-un spaţiu de 6 m.p. Din cauza suprapopulării, reclamantul a fost nevoit să împartă patul cu un deţinut, dormind pe rând. Pe durata detenţiei acesta nu a primit lenjerie de pat sau îmbrăcăminte. Câţiva din deţinuţi erau diagnosticaţi cu tuberculoză sau HIV şi aveau răni deschise, etc.
În faţa Curţii reclamantul s-a plâns de violarea Articolului 5 § 1 din Convenţie, detenţia acestuia a depăşit termenul maxim prevăzut de lege, violarea Articolului 5 § 3 din Convenţie, de lipsa motivelor suficiente şi relevante, care ar justifica detenţia. Totodată, s-a plâns că detenția sa în condiții necorespunzătoare constituie o încălcare a Articolului 3 din Convenție, precum și că nu a avut un remediu efectiv prevăzut de Articolul 13.
Decizia Curții. Curtea a constatat în unanimitate violarea Articolului 5 § 1 din Convenţie şi a reamintit că ea a examinat o plângere similară în cauza Savca şi a constatat violarea Articolului 5 § 1 din Convenţie, în condiţii similare; astfel Curtea nu a văzut motive pentru a se delimita de concluzia sa anterioară. Ea a considerat că nu este necesar să examineze separat capătul din cererea reclamantului privind pretinsa violare a Articolului 5 § 3 din Convenţie. De asemenea, ea a constatat violarea Articolului 13, urmare a lipsei la nivel naţional a unui remediu eficient privind condiţiile de detenţie în Penitenciarul nr. 13.
Cât privește condițiile inadecvate de detenție, Curtea reamintește că a constatat condițiile de detenție în Penitenciarul nr. 13 fiind contrare Articolului 3 din Convenție în numeroase hotărâri. Prin urmare, Curtea a considerat că dificultățile suferite de reclamant în timpul detenției sale în Penitenciarul nr. 13 a depășit nivelul inevitabil al dificultăților inerente detenției și a atins pragul de gravitate prevăzut de Articolul 3 din Convenție. În consecință, a avut loc o violare a Articolului 3 din Convenție.
De asemenea, Curtea a constatat violarea Articolului 13, urmare a lipsei la nivel naţional a unui remediu eficient privind condiţiile de detenţie în Penitenciarul nr. 13.
Reclamantul a cerut 25.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 6.000 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.
Curtea a acordat reclamantului 10.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 1.000 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.
