Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
04.09.2018

Ministrul elen al Turismului susține dezvoltarea colaborării între Republica Moldova și Grecia

Ministrul elen al Turismului susține dezvoltarea colaborării între Republica Moldova și Grecia

Dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul turismului, cu accent pe identificarea căilor de colaborare și efectuării schimbului de experiență, a constituit obiectul discuțiilor ambasadorului Republicii Moldova la Atena, Anatol Vangheli, cu ministrul elen al Turismului, Elena Kountoura.

În cadrul întrevederii, ambasadorul Anatol Vangheli a menționat importanța dezvoltării sectorului turismului pentru Republica Moldova prin preluarea experienței Greciei, țara care excelează în acest sector cu 32 milioane de turiști anual și susținerea potențialului turistic al țării noastre în circuitul internațional.

Interlocutorii au abordat oportunitățile de intensificare a relațiilor bilaterale moldo-elene în domeniu, un exemplu concret fiind confirmarea participării delegației elene la cea de-a treia Conferință Globală privind Turismul Vinicol, care se va desfășura la Chișinău la 6-7 septembrie 2018.

Ministrul Elena Kountoura a manifestat un interes viu în consolidarea cooperării bilaterale și a subliniat că instituția pe care o conduce va oferi toată expertiza posibilă Republicii Moldova, care ar trebuie să dezvolte acest domeniu prin prisma implementării unei experiențe autentice proprii.

Potrivit MAEIE, oficialul elen a reiterat suportul pentru parcursul european al țării noastre și a transmis urări de succes în realizarea acestui deziderat.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus