Dorin Chirtoacă lucrează la un program de GUVERNARE, dar refuză să spună dacă va prelua șefia Partidului Liberal sau va candida la funcția de deputat în februarie 2019
Fostul primar general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, susține că în prezent lucrează la un program de guvernare intitulat „Unirea”, care va prevedea pașii ce trebuie făcuți pentru realizarea reîntregirii neamului românesc.
Viitorul program va viza acțiuni în diverse domenii, inclusiv în economie, sănătate sau educație, iar Dorin Chirtoacă îl va prezenta în cadrul Congresului Partidului Liberal care va avea loc în luna decembrie curent.
„Unirea oricum va avea loc, dar trebuie construită cărămidă cu cărămidă”, a declarat astăzi fostul primar, în timp ce se afla la Judecătoria Chișinău, acolo unde are loc o nouă ședință de judecată în dosarul parcărilor cu plată.
Întrebat dacă va prelua, în decembrie, șefia Partidului Liberal, Chirtoacă nu a oferit un răspuns direct, afirmând că decizia va aparține colegilor, după ce vor vedea programul său propus pentru guvernare.
Fostul primar nu a spus nici dacă va candida la funcția de deputat la parlamentarele din februarie 2019: „Până nu termin lucrul la conținutul acestui program, nu facem pași mai departe”.
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
Dieta lui Cristiano Ronaldo ca să fie în forma vieții lui, la 35 de ani. De câte ori pe zi mănâncă și alimentele „secrete”