La ce premiere de filme să mergi în luna septembrie. Cinematograful Patria te așteaptă la ușă cu popcorn și cola

pop_corn-704×400

Marele premiere te așteaptă în luna septembrie în cinematografele Patria. Desene animate pentru întreaga familie, filme action pentru cei cu sângele fierbinte și comedii pentru oameni optimiști. Iată care sunt premierele primei luni din toamnă.

#Misterul ceasului din perete, 27 septembrie

După ce și-a pierdut părinții, Lewis Barnavelt, un băiat de 10 ani, este trimis în Michigan pentru a trăi împreună cu unchiul său, Jonathan. La scurt timp, fațada adormită a noului său oraș revine la viață cu o lume secretă plină de vrăjitori și vrăjitoare, atunci când Lewis trezește accidental morții. Descoperind că unchiul său este un vrăjitor, băiatul pătrunde în universul misterios al magiei și vrăjitoriei. Cu toate acestea, această putere nu se limitează doar la oamenii buni: Lewis află despre Isaac Izard, un vrăjitor malefic care dorea să provoace Apocalipsa, astfel încât să poată vedea ce se întâmplă după aceea. Pentru a face acest lucru, a construit un ceas fermecat cu magie neagră, care atâta timp cât există, va continua să ticăie, numărând până la sfârșitul lumii. El a murit înainte de a termina ceasul, însă l-a ascuns în casa acestuia, unde acum locuiește unchiul Jonathan. În aceste condiții, Lewis și Jonathan trebuie să găsească ceasul înainte de a fi prea târziu, și înainte ca soția lui Isaac, Selena, să ajungă la el.

#Johnny English lovește din nou, 20 septembrie

După ce un atac cibernetic dezvăluie identitățile tuturor agenților sub acoperire din Anglia, Johnny English este rechemat din retragere pentru a-l găsi pe hackerul vinovat. Vedeți cum reușește acesta să îndeplinească această misiune.

#Predatorul 3D, 13 septembrie

Grupul din care fac parte Casey, McKenna, Williams și Sapir se rătăcește într-o junglă în care sălășluiește un monstru, dar deși toată lumea pare să știe despre existența acestuia, nimeni nu îndrăznește să spună nimic, de teama de a nu-i invoca înfricoșătoarea prezență. Aceștia încep să dispară unul câte unul și să găsească morți jupuiți atârnați prin copaci, însă abia după ce se întâlnesc cu singurul supraviețuitor care a reușit să scape cu viață dintr-o confruntare directă cu monstrul, tinerii își dau treptat seama că este posibil să se afle într-o primejdie mult mai mare decât au prevăzut inițial.

#Pisicile și Pechatopia 3D, 13 septembrie

Majoritatea pisicilor domestice sunt obișnuite să se mulțumească cu viața într-un apartament cald și confortabil. Dar unele pisici doresc să călătorească și încă cum …

Equalizer 2, 6 septembrie

Dacă ai o problemă şi n-ai la cine să apelezi, te va ajuta Robert McCall – el este The Equalizer. McCall îi salvează pe cei agresaţi, exploataţi şi oprimaţi, pedepsindu-i pe cei vinovaţi, fără drept de apel. Dar atunci când cei din trecutul întunecat al lui McCall îi atacă pe apropiaţii lui, el va avea nevoie de toate abilităţile de care se poate prevala pentru a învinge. De data aceasta el se va afla faţă în faţă cu asasini profesionişti, care nu se vor da în lături de la nimic pentru a-l distruge.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente