Andrei Năstase: Juriștii noștri pregătesc un dosar care va sta la baza declanșării plângerilor penale împotriva abuzurilor

Liderul Platformei DA Andrei Năstase a anunțat că o echipă de juriști pregătește un dosar întreg care va sta la baza declanșării plângerilor penale împotriva abuzurilor de la protestul din fața monumentului Ștefan cel Mare, iar tuturor celor care au fost agresați de forțele de ordine li se vor acorda ajutor.

Mai mult, potrivit lui Andrei Năstase, o parte dintre aceste materiale va ajunge pe masa judecătorilor de la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

Președintele Platformei DA a menționat că printre cei care au fost noaptea şi dimineața lângă monumentul lui Ștefan, atunci când au fost ridicați de polițiști „au fost 2 persoane cu dizabilităţi, un nevăzător care în urma acţiunilor violente a pierdut cunoştinţa şi o persoană în scaun cu rotile asupra căreia a fost aplicat un comportament inuman, fiind aruncat fără milă de cei care au obligaţia să apere atât cetăţenii cât şi independenţa ţării”.

„Vom face în continuare presiuni asupra acestui regim criminal. Presiune politică prin consolidarea forțelor democratice, consolidarea societății, pregătirea pentru schimbarea puterii, prin presiunea străzii și prin alegeri democratice, nu alegeri aranjate de cei doi bandiți, Plahotniuc și Dodon. Presiune prin proteste: vom continua protestele, vom mobiliza oamenii, cetățenii din țară și Diasporă. Presiune pe plan internațional: dialog cu partenerii europeni, cu statele membre; cu organizațiile internaționale”, se arată într-o postare a lui Andrei Năstase pe pagina sa de Facebook.

Reamintim că polițiștii echipați au intervenit în primele ore ale dimineții din 27 august în preajma monumentului Ștefan cel Mare. Oamenii, care ședeau în fața monumentului, au fost înconjurați de mascați. După ce protestatarii au refuzat să se mute, polițiștii au început să-i scoată cu forța.

La un moment dat s-a iscat o altercație dintre participanții la miting și polițiști. Liderii opoziției Maia Sandu și Andrei Năstase au fost luați cu forța. Ulterior, Poliția Națională a declarat că a acționat în strictă conformitate cu imperativele legii.

Intervenția oamenilor legii a fost criticată de Amnesty International Moldova, care a declarat că statul trebuie să se reabiliteze în fața protestatarilor pașnici după acțiunile din 27 august.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.