06:03:14 24.04.2024
Stiri

INTERVIU // Doctor habilitat în științe politice: „În acești 27 de ani de „independență” s-a erodat, mă tem că ireversibil, conceptul de idee națională”

Politică 24.08.2018 10:39 Vizualizări4867 Autor: Raisa Lozinschi
INTERVIU // Doctor habilitat în științe politice: „În acești 27 de ani de „independență” s-a erodat, mă tem că ireversibil, conceptul de idee națională”


Interviu cu Aurelia Peru, doctor habilitat în științe politice, Institutul de Cercetări Juridice și Politice din Chișinău, acordat Ziarului NAȚIONAL cu prilejul celor 27 de ani de independență ai R. Moldova.

Dnă Aurelia Peru, R. Moldova își marchează, pe 27 august, cel de-al 27-lea an de independență. Nu cred că puneți la îndoială necesitatea desprinderii față de colosul sovietic de acum aproape trei decenii. Întrebarea e ce-am făcut cu această independență?

De ce? Sunt mulți dintre cei care consideră destrămarea URSS cea mai teribilă greșeală geopolitică a secolului XX. Liderul de la Kremlin, bunăoară, nu ratează nicio ocazie pentru areitera profundul său regret, subiectul fiind unul de rezistență în toate discursurile prezidențiale despre Starea Națiunii. Ca să rezum, subiectele politice niciodată nu vor fi apreciate univoc într-o societate. Iar capabilitatea de a demonstra toleranță față de opinii adverse reprezintă cel mai de preț atribut al democrației.

Nu. Eu nu pun la îndoială nimic din ceea ce ne-a revigorat în conștiință și comportament Demnitatea Națională și instinctul sănătos de a fi „stăpâni acasă”. Setea de independență, însă, s-a consumat rapid, urmând apoi rutina unor guvernări constant amenințate de factori interni și externi – confruntarea militară cu Federația Rusă, crizele financiare, crize guvernamentale, revoluții twiter, stat captiv, elite corupte și arogante, opoziție slăbită. Iată, succint, istoria independenței noastre.

Nimic pozitiv în 27 de ani?

Ba da, ceea ce am izbutit, de fapt, sunt câteva pagini care au marcat dezvoltarea democratică a statului. Aderarea Republicii Moldova la Organizația Națiunilor Unite, la 2 martie 1992. Anume cu sprijinul ONU țara noastră a reușit să implementeze numeroase programe de dezvoltare în diferite sectoare și să elaboreze un cadru legislativ apropriat de cel european. Am obținut și statutul de membru al Consiliului Europei la 13 iulie 1995.

A urmat o pauză lungă, marcată de incertitudinea alegerii între zona euro-atlantică și cea euro-asiatică. Protestele ample din aprilie 2009, neelucidate până astăzi. În fine, ratificarea, în 2014, a Acordului de asociere RM –UE și cea mai pragmatică performanță pentru cetățenii moldoveni – liberalizarea regimului de vize. Acestea ar fi înălțimile pe care le-a cucerit eminamente Republica Moldova pe Everestul consolidării statalității.

În acești 27 de ani de „independență” s-a erodat, mă tem că ireversibil, conceptul de idee națională. Au dispărut visătorii, militanții, adevărații lideri naționali. Încep să cred și eu în mitul lui Eliade despre o vârstă de aur, în cazul nostru a statului moldovenesc – primii ani de independență, primul parlament al Independenței, un popor – protagonist al Marii Adunări Naționale, care a votat decizia epocală de revenire la scrisul latin.

S-ar cere, pare-se, în context, să afirm că nu am avut noroc de conducători care să ne îndrume cum să mușcăm din dulcele fruct al independenței. Dar nu o fac, pentru că ar trebui să neglijez sistemul politic global, organizațiile și instituțiile regionale, continentale, mondiale. Suntem parte a acestora. E limpede pentru mulți că în acest secol, mai ales, deciziile epocale nu se iau de către guvernele naționale „de capul lor”.

Toate proiectele politice mari sunt acțiuni orchestrate de marile puteri geopolitice. Guvernele naționale, legitimate de popor, aleg doar un aliat sau altul. De altfel, să nu credeți că independența din 27 august 1991 a fost consecința deciziei Sovietului Suprem al RSSM. Dacă, la Moscova, reușea tentativa sovietică de lovitură de stat, cunoscută ca „puciul din august”, nu știu cum Chișinăul își declara independența politică față de Moscova.

Clasa politică națională, aș prefera să evit noțiunea de elită, nu este capabilă de sine stătător să decidă soarta poporului. Nu, nu invoc teorii conspiraționiste, este vorba despre politica globalizării. Ați remarcat, probabil, deja unii analiști, și de aici, insistă pe conceptul de națiune civică, distanțându-ne de abordarea etnică. De ce? Revin la ideea de mai sus. Suntem parte a unui sistem politic continental, a unor politici regionale.

Ce credeți că ar fi trebuit să facă elitele, permiteți-mi să nu evit această noțiune, în toți acești ani, ca să îndreptățească idealurile scandate în Piața Marii Adunări Naționale în anii ’90 ai secolului trecut?

Cum ziceam anterior, după 27 de ani trebuie să recunoaștem că sentimentul de unitate națională, trăit în anii nouăzeci, nu a fost ușor de menținut. Au dispărut liderii de opinie spirituali – Ion și Doina Teodorovici, Grigore Vieru, Ion Ungureanu, Ion Vartic etc. Nu știu dacă simțiți, dar clasa de intelectuali veritabili basarabeni a fost redusă până la limita insuficienței de a mobiliza o națiune. În locul militanților conștienți în instituțiile puterii au ajuns comuniști reformați, oportuniști, lingușitori, pur și simplu oameni „neatinși de lustrație”.

Poporul nu a fost suficient de prudent și prea vulnerabil la propaganda de partid atunci când își delega reprezentanții în forul legislativ. Aceasta ar fi prima remarcă. A doua ar fi că partidele politice, care luptă între ele pentru accedere la putere, după scrutine rămân nu concurenți politici, ci adversari înverșunați, inamici. Este important să sesizați această deosebire. Fenomenul despre care vorbesc s-a amplificat după 2009.

Din acest motiv, clasa politică națională nu a reușit să construiască în Republica Moldova o democrațieconsociațională. Este o teorie amplu disputată, nu împărtășită de toți, dar oferă o soluție pentru partajarea puterii în societățile multietnice, eterogene cum este și a noastră. Pentru a menține un progres în dezvoltarea statului, avem nevoie de o clasă politică cooperantă, nu de una antagonistă. Antagonismul actorilor politici din republică a condus la o profundă divizare în societate.

Exact. După 27 de ani de independență, cetățenii R. Moldova rămân divizați, astăzi poate mai mult ca niciodată, mai oscilăm între dorința de a avea un viitor european sau euroasiatic, unii mai visează la salam de două ruble, alții vor drumuri ca în Europa etc. Depopularea a atins cote maxime. Cine credeți că poartă vina pentru pauperizarea populației și cui servește o asemenea stare de lucruri?

Aveți dreptate. Fenomenul exodului, depopulării se dezvoltă vertiginos. Dacă moldovenii nu plecau – prin diferite căi - la munci peste hotare, șomajul atingea cote catastrofale. Dar ce era în Moldova fără remitențele celor plecați, care își întrețin familiile rămase? Greu de imaginat. În acest sens, cred că decizia Parlamentului de a permite dreptul la două cetățenii și redobândirea cetățeniei române a fost, până la liberalizarea regimului de vize, un ajutor atât frățesc, cât și strategic din partea statului român. Cu timpul, vom vedea care este, totuși, finalitatea acestei decizii.

Principala vină pentru pauperizarea populației o poartă Ribbentrop și Molotov, care au creat un stat-tampon, fără resurse naturale și geografice, care să asigure statalitatea. În rest, episoade de corupție ale clasei de sus și incapabilitatea celei de jos să schimbe la timp elita arogantă.

Unde credeți că s-a greșit cel mai mult și care a fost punctul ce a himerizat noțiunea de stat?

Noțiunea de stat nu a fost himerizată. A fost himerizat, cum spuneți, principiul sacru al regimurilor democratice despre separarea puterii în stat. Când toate verigile puterii – legislative, executive, justiție, dar și „puterea a patra” sunt concentrate în mâna unui „lider-staff”, avem un stat-himeră, nu unul de drept, cum ne pretindem în fața instituțiilor europene.

Dnă Peru, ați făcut și Dvs. referire mai sus la pactul Ribbentrop-Molotov de acum 79 de ani în rezultatul căruia a fost creat acest stat artificial, așa cum este Republica Moldova, care, spun unii, nu are nicio șansă de dezvoltare, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, cu statele baltice cu care am pornit la sfârșitul secolului trecut în același pas prin istorie. Din punct de vedere economic, depășeam atunci mult și România. Acum, aceste state sunt membre UE, membre NATO, dar noi, cu un conflict înghețat la Nistru, strigăm de la toate tribunele „neutralitate”… Are sens să insistăm în continuare în prostie?

Prostie sau nu, eu nu voi răspunde franc la această întrebare. S-o lăsăm pe seama experților în materie de securitate. Dar, din punct de vedere strict politologic, îmi voi spune opinia.

Subiectul neutralității nu poate fi discutat separat, ci doar într-o abordare integră, „la pachet”. Statutul de neutralitate condiționează anumite relații de apartenență sau interdicții la unele structuri internaționale. Mai multe state, de-a lungul timpului, şi-au declarat statutul de neutralitate permanentă - Austria, Malta, Elveţia, care reprezintă cazul tipic de stat cu neutralitate permanentă. Păi, iată că, invocând statutul său de stat permanent neutru, Elveția nu este membru al ONU. Poporul elveţian a respins, prin referendum, intrarea ţarii în ONU, deoarece sistemul de aplicare a unor sancţiuni militare era considerat ca incompatibil cu statutul de neutralitate permanentă.

Astăzi, partide politice de dreapta sugerează că Republica Moldova trebuie să renunțe la statul de neutralitate permanentă constituțională. Desigur, aceasta se face din perspectiva unei iminente aderări la Blocul Nord-Atlantic. Renunțarea la neutralitate ar aduce la o confruntare extrem de periculoasă cu Federația Rusă. Or, Kremlinul este mai mult interesat de menținerea neutralității noastre decât Parlamentul de la Chișinău. Sunt pregătite autoritățile statului pentru așa ceva?

Într-adevăr, în prezent neutralitatea Moldovei este doar formală sau mai mult formală. Totuși, având acest statut, Chişinăul nu poate solicita și obţine garanţii de securitate din partea altor state sau structuri internaţionale. Din acest motiv Moldova continuă să rămână, deocamdată, un stat-tampon între Vest și Est. Și va rămâne, cred eu, un fel de „material izolant” între două mari puteri geopolitice rivale până când una dintre ele nu va ceda.

Cât de reală vi se pare perspectiva de modificare a Articolului 11 din Constituție care stipulează neutralitatea permanentă a statului?

Trebuie să urmărim deciziile partidului puterii. PDM a propus completarea Art. 1 din Constituție și a preambulului cu prevederi care vor stabili expres integrarea europeană a Republicii Moldova ca obiectiv strategic de dezvoltare a republicii. Dacă se va opera această modificare în Constituție, atunci următorul pas ar trebui să fie modificarea Art. 11. Lucru știut: drumul spre UE trece prin „anticamera” NATO, metaforic vorbind.

În câteva luni avem alegeri parlamentare, iar bătălia se va da, în fond, între „oligarhi” și „antioligarhi”, între „moldovenism” și „Unire”, între forțele pro-Europa și cele pro-Rusia, deci nimic nou. Unde greșesc de fiecare dată alegătorii, odată ce orbecăim într-o continuă tranziție, iar luminița de la capătul tunelului nu mai apare?

Majoritatea parlamentară a stabilit ziua desfășurării scrutinului la data limita prevăzută de art. 83 din Codul electoral al R. Moldova - 24 februarie 2018, adică „în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului Parlamentului precedent”. Puterea, evident, folosește toate pârghiile administrative pentru a se menține în arca guvernării.

Pentru opoziția extraparlamentară, însă, aceasta a fost o decizie periculoasă. În perioada rămasă, Guvernul, care este unul monocolor, va implementa diverse proiecte cu impact social – de genul drumuri bune în Moldova, prima casă etc. Între timp, opoziția reiterează mesaje lansate încă în 2015 – stat captiv, hoții miliardului, bandiți, uzurpatorii puterii.

Iată de ce va fi complicat de menținut spiritul mobilității electoratului favorabil opoziției antioligarhice sau proeuropene. Mi se creează impresia că apogeul furiei electoratului - sursa principală pentru participare activă la urnele de vot – s-a produs imediat după refuzul instituțiilor abilitate să valideze rezultatele alegerilor din Chișinău. Din acel punct încoace, mă tem că intensitatea revoltei se află în scădere. Se poate produce o așa-numită uzură a opoziției, care poate intra în electorală a-priori obosită.

Și puterea mizează pe acest fapt. Chiar dacă la evenimentul preconizatde partidele de opoziție proeuropeană, din 26 august, vor fi foarte mulți susținători, această energie trebuie menținută până în februarie 2019. Va fi complicat.

„Oligarhi, antioligarhi, pro-Vest, pro-Est”? Este un stereotip al divizării culturii politice în Republica Moldova și deocamdată nu văd premise pentru evoluții spre facultatea electoratului de opțiune politică din perspectivă doctrinară. Fenomenul în cauză însă depășește spațiul național. Locul doctrinelor clasice îl ocupă vertiginos populismul – populismul de dreapta și populismul de stânga. Întrucât populismul european de dreapta se identifică, prioritar, prin fobia în fața migrației și tendința de conservare a identității naționale, la noi se conturează elemente ale populismuluide stânga, axat pe politici sociale și pe „tot ce-și dorește poporul”.

Recenta declarație a liderului democraților, Vlad Plahotniuc, vizavi de partidul său „pro-Moldova”, cu schimbări din toamnă, unde o încadrăm?

Am reținut și eu următoarele punctări: Partidul Democrat va veni în toamnă cu „abordări mai noi pentru politica din țara noastră, care o să le placă cetățenilor, fiindcă de multă vreme le așteaptă”. PD promite că va porni strict de la agenda reală a cetățenilor și nu de la chestiuni geopolitice, iluzii cu care am trăit 27 de ani.

Dar, de facto, ce se întâmplă? Principalii adversari politici ai puterii sunt „anihilați” prin linșaj mediatic și nu doar, fiind acuzați de tangențe cu serviciile federale de securitate, ONG-uri implicare în desfășurarea războiului hibrid pe teritoriul R. Moldova. Ca rezultat, subiectul geopolitic este chiar foarte omniprezent în retorica pre-electorală.

Asta este politica în toata splendoarea ei. Dacă electoratul de rând ar înțelege dedesubturile jocului politic, alegerile nu ar avea loc.

Dnă Peru, acum 100 de ani, Basarabia se unea cu România. Parlamentul de la București s-a arătat dispus, printr-un document adoptat oficial pe 27 martie curent, să reîntregească România, atunci când și cetățenii din stânga Prutului vor da semn că vor același lucru. Ce ar însemna Unirea pentru basarabeni?

Corect ați menționat – Parlamentul de la București. A fost un gest de simbolism politic. În comunicarea politică, simbolistica deseori acoperă pauzele mari între decizii cardinale. Este tocmai cazul invocat. Pe stânga Prutului s-a organizat un gest înrudit, de simulare – declarațiile de Unire semnate de localitățile din Basarabia. Dacă Parlamentul de la Chișinău adopta o decizie similară cu cea a Parlamentului de la București, idealul Unirii se apropia mai mult de câmpul legalității.

Dar actorii jocului geopolitic nu sunt pregătiți pentru schimbarea hotarelor în Europa. Cu atât mai mult, autoritățile celor două state. Unirea se face nu spiritual doar, această unitate a fost omniprezentă totdeauna, dar cu poduri, gazoduct, sistem energetic integrat. Să vedem de câți ani va fi nevoie pentru a finaliza construcția gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău.

Putin și prietenul său de judo, miliardarul Arkadi Rotenberg, au dat în exploatare „Podul Crimeei” cu o lungime de 19 km în doar 2 ani, din februarie 2016 până în mai 2018.

Ce le lipsește politicienilor noștri să procedeze la fel de repede și vizionar?

Ambiția politică - iată ce le lipsește politicienilor din regiunea noastră. Unirea pentru basarabeni ar însemna revenirea în spațiu spiritual, politic și economic tradițional. Ar însemna, pur și simplu, ridicarea nivelului de trai al populației și ieșirea din zodia „pământului de șantaj și confort geopolitic” al puterilor mari. Și din nou apreciez că ați întrebat de basarabeni. Cred că nu întâmplător. Dar ce se întâmplă cu restul teritoriului Republicii Moldova, stat „construit artificial” cu interese geopolitice de durată?

Vă imaginați reacția raioanelor de Sud, susținute inclusiv financiar și economic de Turcia și Federația Rusă. Raioanele din stânga Nistrului? Bulgarii din Taraclia? Unirea – la această etapă - nu se regăsește pe agenda cancelariilor occidentale. În schimb, această temă, discutată electoral, dă senzația de efemeritate a statului moldovenesc, alimentând două fobii „geopolitice” - românofobia și rusofobia.

Păcat că societatea noastră nu cunoaște încă fobia lipsei de cultură și conștiință politică…

Dnă Aurelia Peru, vă mulțumim pentru interviu!


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md