03:48:52 29.03.2024
Stiri

Povestea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria // Devotamentul unui neamț și al unei englezoaice față de România

Știri 19.08.2018 19:02 Vizualizări2222 Autor: Ziarul National


Povestea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria // Devotamentul unui neamț și al unei englezoaice față de România Sursa: digi24.ro

Unirea, care împlinește 100 de ani, a avut loc în timpul Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, care au dat dovadă de un devotament cu adevărat regal față de țară. Șterși din memoria țării în comunism, Ferdinand și Maria nu au parte nici astăzi de locul pe care îl merită: abia dacă sunt menționați în manuale. Digi24 le face, din nou, loc în istorie.

Unirea de la 1918 a fost posibilă datorită curajului și profesionalismului elitelor aflate atunci în fruntea României. Politicieni, militari de carieră, profesori, ziariști, oameni ai artelor - din Regatul României, din Transilvania, Basarabia, Banat sau Bucovina - luau parte la un proiect național, construit în decenii. Deciziile-cheie au venit, însă, de la cel mai înalt nivel al statului: suveranii și primul cerc al puterii, adică liderii politici liberali și conservatori. Negocierile externe, operațiunile militare, gestiunea economică, urgențele umanitare cereau energie și efort din partea tuturor. Inspirația a venit tot de la vârf. Regele Ferdinand și Regina Maria sunt cei care au dat tonul rezistenței și compasiunii.

De la înfrângere la cea mai mare victorie

În august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial pentru Transilvania. Convenția militară negociată cu Antanta de premierul Ionel Brătianu nu a fost respectată. Operațiunile Angliei și Franței în Balcani au fost amânate sau au eșuat, iar pe frontul rusesc, Puterile Centrale au avansat. România a cedat în fața unor forțe net superioare. Bucureștiul a fost ocupat de trupele germane în decembrie 1916, iar țara a fost redusă la ... Moldova. Dar la capătul a câțiva ani cumpliți, România a câștigat cea mai mare victorie din istoria sa: Unirea.

Ferdinand, regele – soldat, Maria – regina soră medicală

Regele Ferdinand se afla aproape tot timpul pe front, mânca în fugă, dormea puțin, lucra fără oprire ore și ore în șir, zile și zile la rând. Muncea de altfel mult și în vreme de pace. Românii îi datorează enorm acestui rege erudit, curajos fără emfază, modest.

Regina Maria a înfruntat moartea în spatele frontului. Îngrijea răniți, bolnavi contagioși, priveghea muribunzi, negocia în Rusia și în alte părți ajutoare sanitare. A reorganizat rețeaua de ambulanțe, a înfruntat noroaie și viscol. Nepoată de țar și de regină britanică, muncea cot la cot cu ceilalți, era exemplu.
Nici Regele Ferdinand, nici Regina Maria nu au vreo statuie în București. Singurele efigii ale celor doi se află pe Arcul de Triumf: regele-soldat și regina soră-medicală.

Învățați de tineri să conducă

Devotamentul pe care un neamț și o englezoaică le-au arătat României nu a fost întâmplător. Și Ferdinand, și Maria, au fost educați de foarte tineri SĂ CONDUCĂ țara. Regele Carol I, predecesorul lor în fruntea României, auster ca un ascet, muncise zeci de ani să disciplineze prin asprime, rigoare și punctualitate proprie o serie întreagă de politicieni cu metehne balcanice și impulsuri teoretice franțuzești. Tânărul Ferdinand, fiul al doilea al fratelui său, și mai tânăra Maria erau deja excelent instruiți în familiile lor. Dar miza educației lor a fost proiectul României Unite.

Carol I, Regele Independenței, nu a avut urmași. Potrivit Constituției, succesiunea la tron a revenit următoarei generații din familia Hohenzollern-Sigmaringen, în speță nepotului de frate al regelui, Ferdinand-Victor-Albert-Meinrad Hohenzollern.

Născut la 24 august 1865, la Sigmaringen, Ferdinand avea să vină pentru prima dată în România la Încoronarea lui Carol I, la 10 Mai 1881, data la care România a devenit Regat. Întors în Germania, Ferdinand a urmat a urmat Școala de Război de la Cassel, apoi cursuri de Științe Politice și Drept la la Universitățile din Leipzig și Tubingen.

Încă din Germania, Ferdinand a învățat românește cu un profesor român, a studiat literatura, istoria și geografia teritoriilor locuite de români. Știa pe lângă germană, și franceză, engleză, latină și greacă. Pentru liiceanul, apoi studentul Ferdinand de Hohenzollern, ziua începea la 6 dimineața și continua cu învățătură în ritm spartan. Prințul nu avea bani pe mână, iar la cursuri și în afara lor nu i se acorda tratament preferențial. Principiile care îi ghidau pe cei doi pedagogi, unul civil, altul militar, erau cele ale bătrânului Carol Anton, liberal-moderat, bunicul lui Ferdinand și tatăl lui Carol I: „Nu e destul că v-ați născut principi, trebuie SĂ MUNCIȚI ca să vă meritați titlul!”.

La 18 martie 1889, la aproape 23 de ani, Ferdinand a devenit oficial moștenitor prezumtiv al Coroanei, a primit titlul de „Alteță Regală, Principe al României” și a venit definitiv în țară. Ambianța de la București și Peleș, și ea dominată de îndatoriri militare și multe alte ore de studii, a fost îmblânzită de prezența poetică a Reginei Elisabeta, soția lui Carol I. Aceasta, îndrăgostită de arta populară și dornică să valorizeze cultura țării, era înconjurată de doamne de onoare românce, fiecare cu o povești de familie impresionante, coborând secole în istorie. Pentru aceste femei cultivate, portul unei ii însemna și solidaritate cu oamenii simpli, dar și o trimitere la împărătesele Bizanțului. Se pare că și ele purtau ii pe sub hainele lungi din fire aurite. Carol și Elisabeta doreau să se înrădăcineze în România, dar și să ridice valoarea culturii locului.

„Pe de o parte, ideea este aceasta a creșterii sentimentului demnității naționale. Ceea ce în anii care premerg cucerirea Independenței, stabilirea Regatului României este perfect de înțeles și este clar că ei vin cu încărcătura lor de educație pe care o transferă într-un fel sau în altul asupra intelectualității românești. Pe de altă parte, modernizările încep să se petreacă într-un ritm citit atunci ca alert, pentru că era ritmul contemporan. Și crește și o conștiință a faptului că aceste urme de cultură autentică, rurală, populară, urmează să dispară, deci ele trebuie întreținute, trebuie arhivate. O imagine a unui monarh îmbrăcat în acest costum este o formă de arhivare a memoriei”, spune Codruța Cruceanu, expert și critic de artă la MNAR.

Apropierea de cercul Reginei Elisabeta a dus la o poveste de dragoste interzisă. Din fericire pentru proiectul politic al României, idila dintre Ferdinand și domnișoara de onoare Elena Văcărescu a fost oprită la timp.

Nunta lui Ferdinand cu Maria și cei șase copii

Căsătoria din ianuarie 1893 cu prințesa britanică Maria de Saxa Coburg Gotha, în vârstă de 17 ani, a fost, în schimb, un triumf dinastic absolut. Întreaga elită politică a României așteptase într-o Europă monarhică multiplicarea la nivel european a dinastiei de Hohenzollern din România. Eșecul cuplului Carol-Elisabeta în a avea copii îngrijorase. Moștenitorii prezumtivi, Ferdinand și Maria, nu aveau însă vreo problemă. Familia regală a devenit numeroasă. Bătrânul Carol I era fericit să-și vadă nepoții.

Viitorul rege Carol al II-lea s-a născut la 15 octombrie 1893. Imaginea celor trei generații de regi, răspândită în diverse formule în întregul spațiu locuit de români, trimitea la stabilitate și echilibru. Au urmat Principesa Elisabeta, viitoarea regină a Greciei, apoi Maria, care se va căsători cu Regele Iugoslaviei. La 5 august 1903 se naște Prințul Nicolae, care îl va avea naș pe unchiul său, Nicolae al II-lea, ultimul țar al Rusiei, cel ce va fi ucis de bolșevici. În 1909, apare cel de-al cincilea copil, Ileana, iar în ianuarie 1913, micul Mircea, care a murit în toamna lui 1916 cu puține zile înainte ca armata germană să ocupe Bucureștiul.

În acești ani, cum se întâmplă astăzi în lunga domnie a Elisabetei a II-a a Marii Britanii, românii aveau certitudinea că țara este sigură și pe mâini bune. Imaginea familiei regale nu ținea numai de viața publică, ci și de cea privată.

„Fotografiile acestea cu familia regală începuseră să fie difuzate nu ca până la 1900, fotografie carte de vizite sau cabinet pe care le cumpărai chiar de la fotograful care le făcuse, ci tipărite în formă de cărți poștale. Și se puteau cumpăra de la librării. Și era foarte plăcut să fie trimise de Paște sau de Crăciun fotografii care reprezentau pe Principesa Maria moștenitoare cu progeniturile ei, de obicei toți îmbrăcați în costum popular. Există o fotografie foarte frumoasă cu Principesa, împreună cu prințul Carol, principesa Elisabeta, Maria, Nicolae, îmbrăcați în păstori și păstorițe, pe o peluză de la Peleș”, explică Adrian Silvan Ionescu, critic și istoric de artă.

Ferdinand și Maria, controlați sever de Carol I

Căsnicia lui Ferdinand și a Mariei nu era însă un paradis. Disciplina rigidă impusă de Carol I, atmosfera veșnic poetică din preajma reginei Elisabeta, firea taciturnă a lui Ferdinand care era tot timpul ocupat - în toți acești ani a urcat treptele ierarhiei militare până la general de divizie -, sarcinile succesive, toate erau pentru Principesa Moștenitoare Maria tot atâtea dificultăți. Îndatoririle legate de susținerea școlilor, a spitalelor, a așezămintelor de artă erau nesfârșite. Vacanțele în străinătate, foarte rare. Când neînduplecatul Carol I permitea câte o ieșire, întotdeauna înțelept motivată, Maria strălucea. Așa s-a întâmplat în 1896, la Încoronarea lui Nicolae al II lea de la Sankt Petersburg.

Acasă însă, Maria era supravegheată inclusiv lângă leagănul copiilor. La un moment dat îi amenință pe toți că va părăsi România.
Primul care a intervenit a fost, ca și în impasul cu Elena Văcărescu, premierul Lascăr Catargiu. Cu duhul blândeții în vorbe și socoteli politice în minte, boierul Catargiu îi spune Regelui să îi dea englezoaicei mai multă libertate. În definitiv, dinastia era asigurată. Așa că prințesa Mărioara s-a născut la Gotha, în Germania. La întoarcere, Principesa-mamă primește în dar o vilă în construcție - Castelul Pelișor. În sfârșit, Maria își aranjează casa pe gustul ei și nu mai împarte serile de vară cu ... socrii.

Maturitatea a dus la o neașteptată apropriere între năvalnica Maria, colonel onorific al Regimentului 4 Roșiori, și bătrânul Carol I. La capătul celui de-al Doilea Război Balcanic, viitoarea regină se afla în spitalele militare de campanie. Peste un an, în 1914, România decide inițial neutralitatea în Primul Război Mondial. Înainte de a muri, în octombrie 1914, Carol I îi permite premierului Brătianu să facă primele demersuri de alianță contra Germaniei.

În ciuda presiunilor, și noul rege, Ferdinand I, a refuzat să se alăture Puterilor Centrale. În ecuația dificilă a unor decizii care sacrificau inevitabil vieți omenești, Maria a fost garanția că alegerea va fi cea corectă: de partea Angliei și Franței, contra Austro-Ungariei și Germaniei, pentru Transilvania.

Sursa: digi24.ro


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md