03:57:55 20.04.2024
Stiri

PSIHOLOG // Ce este, de fapt, depresia

Știri 16.08.2018 07:30 Vizualizări1887 Autor: Ziarul National
PSIHOLOG // Ce este, de fapt, depresia Sursa: secretele.com


Cu toții acuzăm că avem anumite momente în care suntem depresivi, însă înțelegem oare însemnătatea acestui termen, cu adevărat?

Un psiholog a încercat să facă lumină în acest sens și iată ce a ținut să precizeze:

„Permiteți-mi să vă explic de ce omul care se luptă mereu cu propriul creier și cu așteptările societății poate fi foarte obosit.

Creierul funcționează într-un mod suprasolicitat și acestor oameni le este foarte dificil să se relaxeze și să adoarmă noaptea.

De obicei, avem nevoie de doar ȘAPTE minute pentru a adormi. Acum, să ne imaginăm că mergem la culcare și avem la dispoziție o oră să adormim și nu doar șapte minute. Dacă ești atras de ceva sau mergi la toaletă, relaxarea de dinaintea somnului dispare și o luăm de la început.

Ne trezim uneori din cauza sunetelor, durerii, incapacității de a sta confortabil, zgomotelor puternice din minte, viselor și multor altor factori.

Mulți ani la rând ajungem să nu ne simțim odihniți după somn. Depunem eforturi enorme pentru a ne concentra pe ceea ce trebuie să facem, creierul ne aduce tot soiul de gânduri și ajungem să nu ne mai amintim ce avem de făcut.

Ducem apoi o luptă continuă cu propriul creier, ne luptăm cu propriile gânduri și frici. În fiecare zi creierul ne șoptește că nu suntem suficient de buni, suficient de puternici, că nu suntem iubiți, că suntem niște ratați…

Luptăm continuu cu judecățile și neînțelegerea altora.

Auzim de la cei din jur: „de ce ești mereu obosit”, „Adună-te și nu te plânge”, „Ești doar leneș”, „Este doar în capul tău”, „Nu mai fi pesimist”…

Suferim din cauza supraîncărcării senzoriale, care ne epuizează. Suntem sub un atac permanent.

Suntem mereu obosiți pentru că trebuie să dăm explicații în fața oamenilor care nu înțeleg și nu vor să înțeleagă.

Ne facem griji din cauza fricilor care pentru cei din jur par a fi nebune și iraționale. Ne este dificil să ne exprimăm sentimentele pentru că nimeni nu ne-a învățat cum să o facem.

Pierdem mult din energie încercând să înțelegem limbajul gesturilor, expresiilor faciale și emoțiilor. Luptăm cu creierul pentru a înțelege ce este real și ce nu este, deoarece creierul ne prezintă totul ca realitate.

Apoi, apar simptomele fizice ale tulburărilor psihice, deoarece tensiunea mentală constantă se reflectă asupra corpului. Avem dureri musculare sau obosim din cauza tensiunii constante, adesea avem dureri de cap și migrene, un apetit scăzut și o imunitate slăbită.

Care este de fapt întrebarea și care este răspunsul? Suntem obosiți? Obosiți fizic și trebuie să dormim sau avem nevoie de ajutor?

Poate că avem nevoie de cineva care să ne privească în ochi și să ne spună:

„Nu ești bine dar sunt cu tine.” Poate că avem nevoie de cineva care să-și dea seama că nu e totul în ordine și doar să ne îmbrățișeze. Pentru că știu: când spun că sunt obosit, am nevoie doar de asta.”

Sursa: secretele.com


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md