(foto, video) Ce a făcut Kaufland cu brazii din Chișinău și cum decurg lucrările de construcție a magazinului din sectorul Râșcani al Capitalei

brazi

Kaufland a demarat activitățile necesare începerii construcției magazinului pe strada Kiev din sectorul Rîșcani al Capitalei. Potrivit proiectului și în conformitate cu autorizațiile necesare din partea instituțiilor de resort, compania și-a asumat responsabilitatea de a transplanta molizii de pe strada Kiev pe teritoriul Liceului Teoretic Rus de Stat Chiril și Mefodii, situat pe str. Alexandru Hijdeu nr. 72.

În acest fel, Kaufland își respectă angajamentul pe care îl are față de mediu și societate.

Ca urmare a vizitei efectuate în teren a Inspectoratului Ecologic de Stat, Kaufland a primit actul de control și autorizația necesară. Conform acestuia, compania a transplantat 17 molizi și 2 tuia. Locația unde au fost mutați brazii a fost agreată împreună cu instituțiile abilitate.

Photo2

Procedura a durat câteva zile și a fost efectuată de o firmă specializată ce deține tehnica necesară pentru transplantarea chiar și a arborilor cu vârstă şi dimensiuni mari. De asemenea, specialiștii au folosit un îngrășământ special pentru a-i ajuta să prindă rădăcina.

Totodată, brazii au fost fixați în cadre speciale până la înrădăcinare. Conducerea liceului va asigura îngrijirea arborilor sub consilierea firmei specializate, astfel încât transplantarea să fie încheiată cu succes.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.250 de magazine în 7 țări. Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei. Cea mai mare parte a proiectelor noastre de CSR sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmărim implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pe lângă educație și sănătate, sprijinim proiectele dedicate protecției mediului înconjurător și pe cele care au ca obiectiv promovarea unui stil de viață sănătos prin intermediul activităților sportive și adoptarea unei nutriții echilibrate.

Informații suplimentare pot fi accesate pe www.kaufland.md.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente